Toader: Proiectul legii graţierii are nevoie de îmbunătăţiri

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus, vineri, că proiectul legii graţierii are nevoie de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte acurateţea redactării şi că va participa la o eventuală dezbatere a proiectului. Toader a dat exemplu faptul că un articol din proiectul de lege prevede graţierea în cazul unor pedepse privative de libertate de până la cinci ani, declarând că nu înţelege de ce a fost necesar să scrie că sunt graţiate inclusiv cele pronunţate de instanţele de judecată, având în vedere că doar instanţele pronunţă pedepse.

„Personal, voi participa, dacă va fi cazul, la momentul în care legea graţierii va fi repusă în dezbatere. Ea a trecut de prima cameră, se află la cea de-a doua cameră, cameră decizională, politica penală este a legiuitorului, dar voi participa şi ca ministru al Justiţiei, dar şi din dorinţa firească de a contribui la perfecţionarea proiectului de lege, care are nevoie de îmbunătăţiri. De exemplu, scrie că se face graţierea în cazul unor pedepse privative de libertate şi măsuri educative până la cinci ani, se pune virgulă, inclusiv cele pronunţate de instanţele de judecată. Păi cine mai poate să pronunţe pedepse, cine mai condamnă, ca să spunem că le graţiem pe alea până la cinci ani şi să punem virgulă şi să spunem inclusiv alea? La un alt articol scrie că sunt exceptate infracţiunile de omor simplu, tâlhărie. Mai jos spune că sunt exceptate de la graţiere infracţiunile prevăzute cu pedepse mai mari de 10 ani. Păi e acelaşi lucru, oricum omorul e mai mare de 10 ani. Adică o dată spui că exceptezi omorul şi o dată spui că exceptezi pedepsele mai mari de 10 ani. Păi omorul e tot de-acolo”, a declarat ministrul Justiţiei în cadrul conferinţei privind protecţia drepturilor deţinuţilor şi condiţiile de detenţie din România.

Toader a spus că legea are nevoie de acurateţe şi că inclusiv titlul are o „deficienţă de conţinut”, nefiind foarte clar.

La conferinţa despre protecţia drepturilor deţinuţilor şi condiţiile de detenţie din România participă şi judecătoarea Gabriela Baltag, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, directorul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor, Marian Dobrică şi procurorul Tudoran Remus Jurj.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *