Transport gratuit pentru pensionari

Pensionarii din orașul Petrila vor putea călători gratuit, cu mijloacele de transport în comun. Nu toți pensionarii și nu oricâte călătorii. Este vorba de două categorii de beneficiari, și anume pensionarii a căror pensie este de până la 850 de lei/lunar și au o vârstă minimă de 70 de ani și veteranii de război, deportații, prizonierii de război și deținuții politici.

”Aprobă acordarea unui număr de 8 tichete de transport lunar, echivalentul a 4 transporturi gratuite dus-întors lunar, pensionarilor din orașul Petrila care au împlinit vârsta de 70 de ani, și care au un venit de până la 850 lei/lună, începând cu luna aprilie 2018. Aprobă acordarea unui număr de 8 tichete de transport lunar echivalentul a 4 transporturi gratuite dus-întors, veteranilor de război, deportaților și prizonierilor de război, deținuților politici, în baza legitimațiilor, începând cu luna aprilie 2018”, arată autoritățile locale de la Petrila.

Transportul beneficiarilor se va face în baza unor tichete emise de Primăria orașului Petrila, în baza contractelor încheiate între autoritățile locale și firmele de transport local.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *