Percheziții domiciliare în locuințele unor persoane ”specializate” în furt calificat

În data de 12.01.2020, poliţiştii au organizat o acţiune cu efective mărite pe raza municipiului Petroșani și a orașului Petrila, în scopul identificării persoanelor care sustrag bunuri din societăți comerciale.

În cadrul acţiunii, la care au participat peste 25 de poliţişti, şi care a beneficiat şi de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au fost  efectuate trei percheziții domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite că au comis infracţiuni de furt calificat.

În urma efectuării perchezițiilor, poliţiştii au ridicat mai multe bunuri (electronice, cosmetice şi produse alimentare – susceptibile că provin din comiterea de furturi) şi au condus la sediul Poliţiei trei tineri (doi în vârstă de 18 ani şi unul de 23 de ani), cu privire la care urmează a fi extinse cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

În urma administrării probatoriului, faţă de cei trei, poliţiştii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore, aceştia fiind cercetaţi pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat.

În fapt, poliţiştii au stabilit că cei trei, în perioada septembrie-2019 – ianuarie 2020, au comis mai multe infracţiuni de furt calificat din societăți comerciale, pe timpul nopții și prin efracție, prejudiciul total cauzat fiind estimat la peste 56.000 de lei.

Cei trei tineri urmează a fi prezentați procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor legale.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *