Turiștii îndemnați să descopere cuarțul de la Uricani

Turiștii care poposesc la Uricani sunt îndemnați să descopere cuarțul. Datele Centrului Național de Informare Turistică de la Uricani îi îndeamnă pe pasionații de drumeții către ruinele fostei cariere de la Șiglău.

”Lacul Valea de Peşti sau Pârâul Pietroasa sunt puncte de pornire pentru cei care vor să parcurgă un traseu inedit spre Cariera de Cuarţ.
Accesul spre Cariera de cuarţ Siglău  pe pârâul Pietroasa este anevoios şi se poate face în aproximativ 3 ore, doar pe jos. În schimb, accesul pe la Lacul de acumulare Valea de peşti se derulează pe un drum forestier şi poate fi făcut pe jos, cu bicicleta, ATV-ul sau maşina personală. Drumul începe la prima intersecție de după Motelul Valea de Peşti, şi este străjuit de o parte şi de altă de păduri de aluni şi de brazi. După aproape patru ore de mers pe jos pe drumul forestier, se ajunge la cariera de cuarţ, de unde cei mai norocoşi pot găsi bucăţi de cuarţ în stare pură. În prezent, Cariera de cuarţ Şiglău s-a închis, dar încă mai sunt pietre de cuarţ chiar şi pe drum. Cuarţul (cremenea sau cristalul de stancă) este unul dintre cele mai răspândite minerale din lume, cunoscut şi sub denumirea de floare de mină”, arată informațiile publicate pe site-ul Centrului Național de Informare Turistică de la Uricani.

Afacerea privind cuarțul de la Uricani a ajuns chiar în instanță. Fostul prefect al județului Hunedoara, Costel Alic, a fost achitat într-un dosar care viza constituirea unui grup infracțional. Acesta a fost acuzat de constituirea unui grup infracțional, alături de președintele Băncii de Scont, după ce a garantat cu cuarțul de Uricani un împrumut bancar. A fost invocată prescripția răspunderii penale.

Resursele de cuarț de la Uricani sunt evaluate la 45 de milioane de dolari.

 

 

Monika Baciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *