Un hunedorean a făcut turul graniţelor României, pe bicicletă

Şi-a schimbat viaţa şi a vrut să dovedească lumii că îţi poţi împlini visurile. Neluţu Cosma a plecat la sfârşitul lunii iulie din Orăştie să facă turul graniţelor ţării. După 16 zile şi 3.200 de km, se întoarce acasă victorios.

Neluţu Cosma are 48 de ani şi s-a gândit la provocarea aceasta prin care vrea să îşi „sărbătorească” noua viaţă: „Am fost supraponderal, aveam mai mult cu 40 de kilograme. Am decis să îmi schimb viaţa şi am început să fac sport. Am alergat, m-am înscris la tot felul de competiţii, la maratoane. Nu trece o zi fără să fac mişcare. Aşa că m-am gândit şi o un tur de forţă”, spune bărbatul.

În dimineaţa zilei de 30 iulie a plecat din Orăştie, pe bicicletă, cu gândul de a înconjura ţara: „M-am gândit să fac turul cât mai aproape de graniţe, nu ştiu dacă a mai făcut cineva aşa ceva. Am plecat către Timişoara, la Moraviţa, pe lângă Dunăre, a urmat Litoralul, Moldova, Bucovina, Maramureşul, Oradea.

Am făcut totul din fonduri proprii şi ajutat de o mână de prieteni cărora le mulţumesc. Acum îmi cunosc ţara mai bine, am ajuns în locuri foarte frumoase”, povesteşte Neluţu Cosma. Bărbatul îşi va încheia astăzi turul de 3.200 de km în jurul României.

 

Laura OANA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *