Un poliţist de la penitenciar, găsit împuşcat în postul de control al unităţii

Un poliţist de penitenciare aflat în serviciu, angajat al Penitenciarului Arad, a fost găsit împuşcat, în Postul Control 2 al unităţii. Cel mai probabil, bărbatul s-a sinucis, dar poliţiştii au deschis o anchetă.

”Duminică, 20.10.2019, în jurul orei 04.00, un poliţist de penitenciare aflat în serviciu, angajat al Penitenciarului Arad, a fost găsit împuşcat, în Postul Control 2 al unităţii. Personalul penitenciarului a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, la sosirea echipajului medical fiind constatat decesul. Concomitent, a fost informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad, în vederea efectuării cercetărilor specifice la faţa locului”, a transmis, duminică, Administraţia Naţional a Penitenciarelor.

Sursa citată precizează că poliţiştii de penitenciare sunt evaluaţi psiholgic periodic, precum şi ori de câte ori este necesar, ultima evaluare psihologică fiind efectuată, în cazul de faţă, la data de 06.11.2018.

Poliţistul de penitenciare găsit împuşcat era angajat în sistemul penitenciar din anul 1999, îndeplinindu-şi cu responsabilitate şi profesionalism atribuţiile de serviciu.

”Cauzele şi împrejurările producerii acestui eveniment vor fi stabilite de organele de cercetare penală abilitate. Întregul colectiv al Penitenciarului Arad şi conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor îşi exprimă regretul faţă de acest eveniment şi transmite sincere condoleanţe familiei”, a mai transmis sursa citată.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *