UNGARIA: Alertă cu bombă pe căile ferate, 18 trenuri internaţionale oprite!

Autorităţile maghiare au oprit în halte 18 trenuri internaţionale din cauza unei alerte cu bombă din Ungaria.

Autorităţile maghiare au oprit în halte şi au eliberat de pasageri toate cele 18 curse feroviare internaţionale care traversează ţara central-europeană, din cauza unei ameninţări cu bombă transmisă printr-un apel anonim, relatează Reuters.

Printre garniturile afectate sunt şi două trenuri care vin de la Budapesta spre Bucureşti şi Braşov şi care au întârzieri de peste o oră şi jumătate.

Poliţiştii au primit un apel de la un bărbat necunoscut, care a anunţat că există dispozitive explozive în mai multe trenuri internaţională care circulă în Ungaria.

”Acum poliţiştii efectuează căutări în aceste trenuri”, se arată într-un comunicat transmis de autorităţile de la Budapesta.

Jurnaliştii Hungary Today precizează că trenurile internaţionale au fost oprite în halte, iar pasagerii au fost evacuaţi temporar din vagoane în timp ce autorităţile locale au făcut verificări. Compania naţională de transporturi feroviare a precizat că trenurile internaţionale au fost lăsate să-şi continue drumul după controlul autorităţilor din Ungaria.

Autorităţile maghiare vor controla toate trenurile care intră în ţară până la miezul nopţii, iar întârzieri pot fi aşteptate atât pentru cursele feroviare internaţionale, cât şi pentru trenurile interne din Ungaria.

Alerta cu bombă are loc în cea de a doua zi a vizitei pe care premierul israelian Benjamin Netanyahu o face în Ungaria.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *