UNOPA cere Guvernului să suplimenteze urgent fondurile pentru pacienţii cu HIV

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) cere Guvernului să ia măsuri urgente de suplimentare a fondurilor pentru pacienţii cu HIV, menţionând că, în caz contrar, peste 5.000 de bolnavi vor fi afectaţi în prima parte a lunii septembrie. Dacă suplimentarea bugetelor va avea loc după 10 septembrie, aproape toţi cei peste 12.000 de pacienţi aflaţi în tratament vor fi afectaţi, arată UNOPA.

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) solicită Guvernului României măsuri urgente de suplimentare a fondurilor pentru tratamentul pacienţilor cu HIV.

„Dacă săptămâna aceasta nu pleacă file de buget către judeţe, jumătate din judeţele tării vor rămâne fără tratament. Peste 5.000 de pacienţi vor fi afectaţi în prima parte a lunii septembrie, iar dacă suplimentarea bugetelor va avea loc după 10 septembrie, aproape toţi cei peste 12.000 de pacienţi aflaţi în tratament vor fi afectaţi. Întreruperea tratamentului pentru pacientul cu HIV conduce la eşec terapeutic cu schema actuală de tratament, ceea ce pune grav în pericol viaţa pacienţilor. Totodată, creşte riscul apariţiei unor noi cazuri de infecţie dacă pacienţii actuali nu sunt trataţi corect”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de UNOPA.

Potrivit sursei citate, situaţia este generată de alocarea insuficientă a fondurilor la începutul anului pentru Programul Naţional de Tratament al Infecţiei HIV derulat de Ministerul Sănătăţii.

Reprezentanţii UNOPA susţin că atunci s-au alocat fonduri doar până în luna august, deşi se ştia clar că suma necesară derulării programului pentru tot anul este mult mai mare. Întârzierea rectificării bugetare a dus la epuizarea bugetului de către spitale, implicit a stocurilor de medicamente.

„Cerem cu disperare Guvernului măsuri imediate pentru ca viaţa pacienţilor cu HIV să nu fie pusă în pericol. Credem că din fondul de urgenţă al Guvernului se poate interveni provizoriu în situaţia aceasta, deşi sunt şi alte măsuri aflate la îndemâna Guvernului. O astfel de situaţie gravă nu s-a mai înregistrat în România din 2010, iar pacienţii sunt disperaţi. Legile din România garantează pacienţilor continuitatea tratamentului împotriva HIV, de aceea UNOPA va sprijini pacienţii afectaţi să ceară daune în instanţă dacă viaţa lor va fi pusă în pericol”, a declarat Iulian Petre, director executiv al UNOPA.

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) este o federaţie formată din 24 de asociaţii judeţene ale persoanelor care trăiesc cu HIV, care are ca misiune promovarea şi apărarea drepturilor acestor pacienţi.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *