Vacanțele toamnei: Fatima. Miracolul meu

11 noiembrie 20182 martie 2019 Ada Beraru 0 Comments Fatima, Hunedoara, Pelerinaj, Portugal, Portugalia, Sfânta Fecioară

Suntem pe drumul către Fatima, parcurgem Lisabona, peste care, astăzi, soarele strălucește cu generozitate. Povestea fenomenului Fatima mi-o amintesc vag… N-am mai citit, nu m-am mai documentat. Am făcut asta intenționat. Vreau să văd, să simt, să respir, mai întâi, acasă la ea, povestea miracolului care-a transformat ceea ce era cândva un deal pietros pe care păstorii portughezi își pășteau animalele, într-un loc de pelerinaj pentru milioane de oameni din întreaga lume. Și, într-adevăr, Fatima este despre a simți și a trăi… mai mult decât orice altceva.

„Totus Tuus.”

Spațiul din fața bisericii este uriaș, iar itineriariul are cinci puncte oficiale: Marea Cruce, Bazilica Doamna Rozariului – Doamna Noastră, Capela Aparițiilor, Capela Binecuvântatului Sacrament și Bazilica Treimii Sfinte. Pe broșura de la intrarea în incintă scrie așa: «Isus m-a încredințat Inimii Imaculate a Fecioarei, ca unui Rai unde să-mi găsesc Pacea. Și, în timp ce mă îndrept spre bazilica Doamna Noastră, trec pe lângă imaginea Papei Ioan Paul al II-lea, papa al cărui motto era bazat pe îndredințarea către Sfânta Marie: “Totus Tuus”, care mă face să simt aceeași siguranță. Mai departe, o bucată din zidul Berlinului, care-mi anintește că prin Fecioara Maria, Dumnezeu poate să dărâme toți pereții: cei ai indiferenței, ai neînțelegerilor, ai păcatului, ai morții. Toate zidurile pot fi puse la pământ.» Fiecare om care ajunge aici urcă la Dumnezeu cum poate: unii în genunchi, în semn de pocăință, alții în poziții nonconformiste, dar cu inima-n cer…

In semn de penitență, unii pelerini merg până la biserică în genunchi

A asculta, a privi, a simți…

Biserica Doamna Noastră, doamna Rozariului. La capătul sanctuarului gigantic se ridică Biserica “Nossa Sehnora do Rosario”. O biserică albă, ascuțită, aruncată spre lumina albă care curge astăzi din cer pentru noi, pelerinii de la Fatima. O biserică ridicată pe locul unde cei trei copii păstori care-au văzut-o pe Doamna din Lumină ridicau un mic zid, cu puțin înainte de prima apariție a Fecioarei, în data de 13 mai 1917. O biserică ridicată după dorința Sfintei Marii, care le-ar fi spus celor trei: “Vreau ca aici să fie ridicată o biserică.” Biserica e mar. Fără să cadă, însă, în latura grandorii. Îi poți auzi pe unii pelerini spunând că se așteptau la o construcție și mai impresionantă. Însă, Fatima, cum spuneam, este mai mult despre a asculta, a privi, a simți… Lângă altar, pe partea lui dreptă, e mormântul micuțului Francisco Marto. O sculptură îl înfățișează pe băiețelul, pe atunci în vârstă de 11 ani, care a văzut-o pe Doamna din Lumină. Copilul, așezat pe un trunchi curb, înfrunzit, ține în brațe un mielușel. Prin spate trec pelerini și turiști, foarte mulți turiști nu doar de pe continent, ci și asiatici.

Copiii și Mielul, păstorii și Păstorul

Unii doar se perindă, alții au venit aici să se roage, să-și caute și să-și găsească vindecarea, împlinirea. Dacă te rupi de toate și îți îndrepți gândul spre el, spre păstorașul portughez, aproape că-i poți simți prezența, ca și cum ei, fratele și sora aflați în urmă cu 100 de ani cu oile la păscut pe aceste dealuri, ar fi la numai câțiva centimetri distanță. Sau, poate nici atât. Poate că ar fi aici și acolo, în același timp, într-o lume simultană, un acolo-aici unde coordonatele omenești încetează să existe și își pierd rostul și sensul. În partea stângă a bisericii se află mormântul Jacintei, care avea doar 7 ani, în momentul aparițiilor mariale. Statuia o înfățișează ținând în brațe un mielușel, simbolul hristic, al jerfei și-al iubirii. E nevoie de timp, ca să te reculegi, ca să te rupi de foșnetul acesta fără oprire al pașilor. O să iei cu tine amintirea Fatimei, ca să te întorci la ea, să te hrănești…

Pelerinii aprind permanent lumânări la Fatima

„Această mantie de lumină care ne apără…”

“Fatima este, înainte de orice, această mantie de lumină care ne apără…”, spunea Papa Francisc, în 13 mai 2017. Cea de-a treia oprire este la Capela Aparițiilor. Sfînta Fecioară poartă cunună făcută din aurul donat de femeile portugheze și din glonțul care l-a rănit pe Papa Ioan Paul al II-lea. Iar pelerinii, adevărații pelerini, care-au venit aici să-și caute vindecarea, și pacea, și bucuria, îngenunchează ca să se roage, convinși că niciuna dintre grijile și durerile lor, nu-i este indiferentă Sfintei Marii. Aici a asigurat-o și pe ea, pe Lucia dos Santos: “Nu te voi părăsi niciodată. Inima mea Neprihănită îți va fi adăpost și calea către Dumnezeu.” Și așa cred și ei, toți cei care vin să-și lase poverile vieților la picioarele sfintei, aducând ofrandă din ceară și lumină.

Ceara de albine, scrisoare pentru Doamna Noastră

N-am mai văzut nicăieri așa ceva: obiecte din ceară, turnate în forma unui picior, a unor ochi, gură, cap, gât, până și abdomentul rotund al unei femei însărcinate, sunt adunate într-un recipient, ca semn al devoțiunii și strigăt de grabnic ajutor pentru bolile pelerinilor. Voi regăsi afară, în spațiul special amenajat pentru comercianții de rozarii și suveniruri, obiectele din ceară pe care pelerinii le cumpără și le aduc în zona unde se aprind lumânările. Lumânările nu sunt de vânzare. Pe o plăcuță scrie, în portugheză: “Nao se destinam a venda. O valor expresso e indicative e considerado como oferta.” (“Nu se comercializează. Valoarea afișată e orientativă.”) Așadar, poți să plătești lumina pe care-o trimiți spre cer, cu exact atâția bănuți câți te lasă inima.

„Aveți grijă să nu-i disprețuiți!”

Despre Capela Sfîntului Sacrament i-ar fi spus Francisco prietenei sale, Lucia: “Du-te la Biserică și oferă-i, ca ofrandă, dragostea mea lui Isus cel de taină (în portugheză: Jesus escondido). Ce mă doare cel mai mult e că nu pot să merg chiar eu acolo, ca să stau o vreme cu El”. Bazilica Sfintei Treimi este, în fapt, un uriaș amfiteatru. Ferestrele sale de la intrare conțin, tipărite opac, cuvintele lui Hristos, în zeci de limbi: “Aveți grijă să nu disprețuiți pe niciunul dintre aceștia mici, căci vă spun: îngerii lor privesc neîncetat în ceruri fața Tatălui meu ceresc.”

Ce s-a întâmplat, de fapt, la Fatima

În 13 mai 1917, Jacinta (7 ani), fratele ei Francisco Marto (10-11 ani) și prietena lor Lucia dos Santos (10 ani) se aflau cu oile în locul numit Cova da Iria (Peștera Irinei, n.r. a Sfintei irina). La un moment dat, povestea spune că ei ar fi văzut un fulger, urmat de o lumină puternică, iar în mijlocul luminii, copiii ar fi deslușit conturul unei femei. Doamna din Lumină, i-au zis. Iar Doamna din Lumină le-a spus copiilor să se roage și să revină în data de 13 a fiecărei luni. Luna următoare, în iunie, copiii au revenit, iar alături de ei erau alte câteva zeci de persoane (sursele notează că ar fi fost aproximativ 50 de persoane). Martorii au declarat că, după un timp de așteptare, au văzut copiii îngenunchind lângă un măslin și vorbind cu o persoană nevăzută. Apoi cu toții au auzit zgomotul unei bubuituri, un nor s-a ridicat deasupra măslinului,pentru ca, apoi, să dispară în înalt.

Doamna din Lumină alungă norii

La a treia apariție numărul celor care au vrut să fie prezenți crescuse de zece ori! Cu toții ar fi remarcat prezența norului alb, în timp ce Doamna din Lumină i-ar fi anunțat că, în 13 octombrie, un miracol se va înfăptui la Fatima. Documentele vremii (există chiar și fotografii) arată că peste 70.000 de persoane ar fi venit la Fatima la data anunțată de Doamna din Lumină, pe care acum toată lumea o vedea ca fiind Sfânta Fecioară. O ploaie surdă răpăia în zona grotei, copiii au îngenuncheat, Lucia le-a spus oamenilor să închidă umbrelele, și, după ce au vorbit cu Doamna din Lumină, iar aceasta a dispărut, norii s-ar fi împrăștiat în câteva clipe. Potrivit martorilor, soarele devenise un disc argintiu care se apropia de Pământ și proiecta irizații colorate. Vreme de 10 minute, soarele s-a tot rotit, apropiindu-se de Pământ, împrăștiind raze colorate, iar apoi îndepărtându-se. Pe acel loc s-a ridicat, astăzi, biserica dedicată Sfintei Fecioare Maria.

Trei mesaje tainice de la Sfânta Fecioară

Capela Aparițiilor, locul unde s-ar fi arătat Doamna din Lumină

Cei doi frați Jacinta și Francesco Marto au murit, din păcate, în copilărie, fiind uciși, după cum arată însemnările și mărturiile apropiaților de banala gripă. Lucia dos Santos, despre care unele surse spun că ar fi fost verișoara copiilor, a fost singura care a supraviețuit și a transmis lumii mai multe mesaje pe care micii păstori le primiseră de la Fecioara Maria. Două dintre secrete au fost descoperite în 1941 într-un document scris de Lucia, la cererea lui José da Silva, Episcopul de Leiria. Tot el a fost cel care i-a ordonat Luciei să dezvăluie și cel de-al treilea mesaj, în condițiile în care episcopul se temea ca nu cumva Lucia, grav bolnavă, să moară, iar secretul să fie pierdut pentru totdeauna. În cele din urmă, deși Sfânta Fecioară îi ceruse să nu dezvăluie taina, la solicitarea scrisă a episcopului, Lucia, care făcea parte din ordinul Carmelitelor (pentru care ascultarea față de un superior este echivalentă cu ascultarea față de Dumnezeu), ar fi scris pe un bilețel conținutul celui de-al treilea mesaj.

Primul mesaj al Fecioarei

“Doamna noastră ne-a arătat o mare de foc, care părea a fi sub pământ. Cufundați în acest foc erau demoni și suflete în formă umană. Cei din urmă erau ca ambra transparentă care ardea, înnegriți sau ca un bronz șlefuiți, având forme omenești. Pluteau în acel foc, plutind în aer din cauza flăcărilor ce ieșeau din ei, împreună cu nori mari de fum, cădeau pe fiecare parte ca scânteile dintr-un foc imens, fără greutate sau echilibru, în mijlocul țipetelor și gemetelor de durere și disperare, care ne-au îngrozit și ne-au făcut să tremurăm de frică. Demonii se deosebeau de figurile osândiților prin asemănarea lor îngrozitoare și respingătoare de animale înspăimântătoare și necunoscute, toate negre și transparente precum cărbunii arzători. Această viziune a durat doar o clipă datorită bunătății Mamei noastre cerești, care la prima apariție ne-a promis să ne ducă în Rai. Altfel, cred că am fi murit de frică și groază.”

Fecioara cere închinare Inimii Neprihănite

Al doilea secret anunța sfârșitul primului război mondial și începerea celui de-al doilea, în timpul domniei Papei Pius al XI-lea, dacă oamenii nu se vor pocăi și dacă Rusia nu va fi convertită. Cea de-a doua parte a mesajului cere ca Rusia să fie consacrată Inimii Neprihănite și anunță că în Portugalia credința va fi păstrată mereu. Cel de-al treilea mesaj, cel mai controversat dintre toate, ar fi fost scris în iunie 1944, expediat episcopului Silva și abia în 1957, trimis la Roma. El ar fi fost făcut public la 13 mai 2.000, la 83 de ani după apariția Doamnei din Lumină la Fatima, în fața celor trei copii-păstori. În forma în care a fost făcut public, el pare să anunțe persecuția creștinilor și tentative de asasinare eșuată a Papei Ioan Paul al II-lea.

Cel de-al treilea mesaj

“Scriu ca un act de ascultare față de Tine, Dumnezeul meu, care mi-o ceri prin intermediul Excelenței Sale, Episcopul de Leiria, și al Preasfintei Tale Mame, care este și a mea. După cele două părți pe care le-am expus deja, am văzut în partea stângă a Stăpânei noastre, puțin mai sus, un Înger cu o sabie de foc în mâna stângă; scânteind, aceasta scotea flăcări care se părea că vor incendia lumea; dar ele se stingeau în contact cu splendoarea care ieșea din mâna dreaptă a Stăpânei Noastre în direcția lui: arătând pământul cu mâna sa dreaptă, Îngerul spuse cu o voce puternică: Pocăință! Pocăință! Pocăință! Și am văzut într-o lumină imensă care este Dumnezeu: (ceva asemănător felului în care se văd persoanele în oglindă când trec prin fața ei) un Episcop îmbrăcat în alb (am avut presentimentul că este Sfântul Părinte). Diferiți alți Episcopi, preoți, călugări și călugărițe urcând pe un munte abrupt, în vârful căruia era o Cruce mare din trunchiuri neprelucrate, de parcă ar fi fost din stejari de plută cu scoarță cu tot; Sfântul Părinte, înainte de a ajunge aici, traversa un oraș mare pe jumătate în ruină, și aproape tremurând, cu pas șovăitor, copleșit de suferință și de durere, se ruga pentru sufletele cadavrelor întâlnite în cale; ajuns în vârful muntelui, prosternat în genunchi la piciorul Crucii mari, el a fost ucis de un grup de soldați care au tras de mai multe ori cu arme de foc și cu săgeți, și în același fel muriră unii după alții ceilalți Episcopi, preoți, călugări și călugărițe și diverși laici, bărbați și femei din clase și categorii sociale diferite. Sub cele două brațe ale Crucii se aflau doi îngeri, fiecare cu o stropitoare de cristal în mână în care strângeau sângele Martirilor și cu acesta udau sufletele care se apropiau de Dumnezeu.”

“Soarele a stat clar în zenit”

În condițiile în care sora Lucia a cerut ca mesajul să fie făcut public după moartea ei sau, cel mai târziu, în 1960, marcate fiind de diferite teorii ale conspirației, există, voci care spun că cel de-al treilea mesaj secret nu a fost publicat, de fapt, în totalitate nici până astăzi. În ciuda acestor nelămuriri, rămâne clar consensul celei de-a treia întâlniri cu Doamna din Lumină, despre care sute de oameni au mărturisit. Iată ce scrie în cartea sa, “Doamna Noastră de la Fatima”, William Thomas Walsh, care a locuit în Portugalia, în 1946, pentru a realiza o serie întreagă de anchete și interviuri: “Soarele a stat clar în zenit ca un disc mare de argint, care, deşi luminos ca orice soare văzut vreodată, acum putea fi privit direct, fără să se clipească, şi cu o mulțumire unică şi încântătoare. Acest lucru a durat doar o clipă. În timp ce mulţimea privea, mingea uriaşă a început să danseze – acesta a fost cuvântul folosit de toţi martorii. Acum, se învârtea rapid ca o roată uriaşă de foc. După ce a făcut aceasta o vreme, s-a oprit. Apoi s-a rotit iar, cu viteză ameţitoare. În cele din urmă a apărut o margine purpurie, ce întindea pe întreg cerul, ca de la un vârtej infernal, fâşii de flăcări de culoarea sângelui, ce reflectau pe pământ, pe arbori şi arbuşti, pe feţele oamenilor şi pe haine, tot felul de culori strălucitoare, una după alta: verde, roşu, portocaliu, albastru, violet, întreg curcubeul de fapt. Învârtindu-se nebuneşte în acest fel de trei ori, corpul ceresc de foc, a părut să se cutremure, şi apoi să cadă brusc, într-un zig-zag puternic, spre mulţime.”

Moștenirea Papei Ioan Paul al doilea continuă

Un semn aducător de speranță

“Un strigăt temător s-a rupt de pe buzele a mii de persoane îngrozite în timp ce cădeau în genunchi cu gândul că a venit sfârşitul lumii. Unii au spus că aerul a devenit mai fierbinte în acel moment, şi că nu ar fi fost de mirare dacă totul din jur ar fi izbucnit în flăcări, învăluindu-i şi mistuindu-i.” (“Our Lady of Fatima” – William Thomas Walsh, The Macmillan Company, 1947, pag. 148).

În lumina celor trăite de unii, ori doar auzite sau citite de alții, multe persoane au ajuns la convingerea că Maica Domnului de la Fatima este femeia îmbrăcată cu soarele, descrisă în capitolul 12 al Apocalipsei și că sfârșitul lumii ar putea fi, mai aproape decât credem: “Şi s-a arătat în cer un semn mare: o femeie îmbrăcată cu soarele, şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele”.

Miracolul meu de la Fatima

Indiferent de interpretările punctuale, obiective sau subiective, științifice sau spirituale pe care am încerca să le dăm, fenomenul și miracolul de la Fatima nu poate fi înțeles decât cu inima. Vă voi mai spune doar atât: ne-am urmat drumul către minunatul orășel portughez Obidos. Mii de turiști se streacoară zilnic pe străduțele lui de poveste. Am urcat, am vizitat. Am ajuns cu 5 minute înainte de plecare la autocarul care avea să ne ducă înapoi, moment în care am constatat că pierdusem aparatul de fotografiat. Și cu el cardul, toate fotografiile și filmările, cu care aveam de gând să ilustrez reportajul, pentru a vă aduce mai aproape de Doamna din Lumină, povestea fenomenului de la Fatima. Cum am simțit atingerea miracolului și prin ce minune am regăsit aparatul de fotografiat, în acel furnicar turistic, cu sute de oameni urcând și coborând străduțele înguste ale orășelului, vă voi, spune, însă, în reportajul următor.