Când iubirea se transformă în secure

Măsuri ferme: tânăr reţinut de poliţişti pentru 24 de ore după ce a încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu emis de poliţişti pe numele său, după ce  i-a adresat ameninţări fostei concubine.

În data de  09.01.2019, în jurul orei  22:40, Poliţia Oraşului Uricani a  fost sesizată despre faptul că la locuinței unei femei în vârstă de 32 de ani, din Uricani, are loc un scandal între aceasta și concubinul său, un tânăr în vârstă de 25 de ani.

Poliţiştii care s-au deplasat de urgenţă la fața locului l-au identificat pe tânăr, care se afla la ușa locuinței concubinei sale, având asupra sa o secure.

După aplanarea conflictului, poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, întrucât faţă de tânăr, la data de 09.01.2019, a fost emis un ordin provizoriu de protecție, prin care acesta avea obligația să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de fosta concubină și faţă de locuința acesteia.

Ordinul provizoriu de protecţie a fost emis de poliţişti ca urmare a faptului că, în data de 08.01.2019, tânărul în vârstă de 25 de ani, a amenințat-o pe femeie și a provocat distrugeri unei uși, după care a părăsit zona, înainte de sosirea echipajului de poliţie, alertat prin Serviciul de Urgenţă 112.

La scurt timp însă, tânărul recalcitrant a fost identificat de către poliţişti la domiciliul mamei sale și condus la sediul Poliției, poliţiştii sesizându-se din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În data de 10.01.2019, tânărul a fost reţinut preventiv pentru o perioadă de 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.

Acesta a fost  depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv şi urmează a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

Informaţii suplimentare:

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor.

Ordinul stabilește procedura de intervenție a polițiștilor, de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice, metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului și procedura de emitere a ordinului de protecție provizoriu, precum și cea de punere în executare a acestuia.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

 În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

De asemenea, sesizează structurile specializate ale Poliției Române sau ale altor instituții în situația în care, în urma verificării sesizării, sunt constatate și alte fapte incriminate, obținând probe, după caz.

 Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

 

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *