Viață de cetățean al unui stat eșuat

Trăim într-un stat eșuat într-o mare de incompetență, de indiferență, de corupție, de prostie!

Și asta fiindcă din ce în ce mai mulți “neica nimeni”, buni la nimic, inutili în viața reală, incapabili să câștige o pâine muncind cinstit, fără să le treacă prin cap să-și măsoare aspirația de putere cu lungul nasului, au dat năvală în politică! Trec prin votul oamenilor, sprijiniți de armate de consultanți și de așa-zișii jurnaliști, dintr-o mass-media din ce în ce mai predispusă la compromis deontologic.

Evident că “ajunșii” adună în jur impostori asemenea lor, pe care-i așează în funcții de decizie! PSD a făcut din această racilă a democrației ”originale” românești de după 1989, o politică de stat! Sănătatea noastră, educația noastră, siguranța noastră și a copiilor noștri depind acum de o gașcă de strânsură alcătuită din golănași și tăntici ale căror “merite” în viață constau doar în faptul că s-au aflat în momentul potrivit lângă omul potrivit (rudă, cumătru, amant, etc). Este o plasă țesută din complicități de corupție, minciună, lipsă de educație și solidaritate în prostie care ține România prizonieră!

Este devastator să imaginezi figura brutei sinistre de la Caracal și labele lui jegoase “lucrând” trupul unei biete fetițe, este șocant să te gândești la nebunul care s-ar putea s-o fi ucis în chinuri pe Alexandra, la statul român, nevolnic, care stătea cuminte la ușa locului faptei, respectând “procedurile”! La fel de șocant este gândul că fetele dispărurte ar fi putut fi scoase cu complicitatea unor autorități din țară, pe filiere de trafic cu minore.

Paradoxal, prin comparație cu alte situații, actorii implicați nu dau vina pe lege, declarând că lege era și permitea protecția fetiței, a integrității, a libertății și vieții ei.

Și ce dacă este lege?! Atâta vreme cât statul corupt și/sau incompetent nu va susține și nu va aplica legea, atâta vreme cât preocuparea statului pentru drepturile infractorilor este debalansată în defavoarea preocupării pentru drepturile victimelor, vom trăi toți într-un stat fără de lege!

Iar patetismul cu care “femeia-mamă” Dăncilă declară public război criminalității după ce a girat eliberarea, prin recurs compensatoriu, a douăzeci de mii de infractori inclusiv violatori, pedofili, tâlhari, nu mai păcălește pe nimeni!

 

Eleonora-Carmen HĂRĂU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *