Vineri: Două ore de istorie alături de cavalerii Gărzii Cetății din Deva

Turiștii și localnicii care se vor afla vineri, 19 iulie 2019, la ora 11:00, în Cetatea Deva vor avea ocazia să asiste la defilarea străjerilor din Garda Cetății. Timp de două ceasuri, cavalerii Gărzii vor efectua activități de strajă și patrulare în incinta fortificației.

Evenimentul va include și o prezentare a costumelor purtate de străjeri și domnițe – straie specifice secolului al XV-lea, când fortificația se afla în proprietatea lui Iancu de Hunedoara.

Echipamentul unui străjer cântăreşte aproximativ 40 de kilograme, este confecţionat, în cea mai mare parte, din metal şi este compus din coif, scut, armură, mănuși și spadă. Pe scuturile străjerilor se regăsesc însemnele sigiliului Cetății Deva.

În cadrul evenimentului, turiștii vor putea participa la o serie de activități printre care: inițiere în scrimă, tir cu arcul, mânuirea armelor medievale și antrenamente specifice oștenilor Gărzii, ce vor avea loc pe Platforma Artilerie Vest a Cetății.

Garda Cetății Deva a fost înființată în anul 2016 și este formată din voluntari cu vârste cuprinse între 7 ani și 50 de ani.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *