Adio WhatsApp pentru tinerii sub 16 ani

În Europa, utilizatorii trebuie să aibă 16 ani împliniţi pentru a mai putea folosi WhatsApp.

WhatsApp şi-a actualizat termenii serviciului pentru a corespunde cu noile prevederi GDPR din Europa. Astfel, utilizatorii europeni trebuie să aibă peste 16 ani pentru a putea folosi aplicaţia deţinută de Facebook.

Pe parcursul  următoarelor săptămâni, utilizatorilor din Europa le vor fi afişate noile condiţii de utilizare şi li se va cere să-şi confirme vârsta. În restul lumii, limita de vârstă a rămas în continuare 13 ani.

Nu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu utilizatorii Facebook, unde compania americană a ales o altă strategie pentru a fi conformă cu regulile GDPR. Adolescenţilor cu vârste cuprinse între 13-16 ani li se va cere să obţină acordul părinţilor pentru folosirea aplicaţiei.

Dacă părinţii nu le acordă permisiunea, aceştia vor avea acces la o versiune generică de Facebook, al cărei conţinut şi reclame nu vor fi personalizate pe baza datelor personale.

Cu această ocazie, WhatsApp a adăugat şi posibilitatea descărcării datelor personale. Utilizatorii pot descărca o copie a datelor personale pe care aplicaţie le stochează, copie care include contactele şi numerele acestora de telefon.

Din 25 mai, la niveul UE va intra în vigoare Regulamentul privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *