Ziua Mondială a Mediului pe biciclete și cu haine de plastic

Zeci de copii, alături de primarul municipiului Petroșani, și reprezentați ai asociațiilor din localitate au marcat, astăzi, Ziua Mondială a Mediului, pe două roți. Alături de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, copiii și nu numai au pedalat prin centrul localității, încercând astfel să tragă un semnal de alarmă asupra poluării. Copiii au dat dovadă de creativitate, aceștia realizând obiecte vestimentare din pungi de plastic.

“Sărbătorim la Petroșani, Ziua Mediului. Anul acesta, Ziua Mediului este dedicată limitării deșeurilor din pastic, care sunt cel mai greu material de descompus în natură. Am mers cu bicicletele pentru a încuraja mișcarea și a proteja mediul înconjurător”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Potrivit reprezentanților Asociației Pro Parâng, cei care au fost coorganizatori ai evenimentului, cea mai poluată zonă este cea montană, la nivelul municipiului Petroșani.

“În munte e un pic mai grav decât în oraș. Este foarte mult deșeu în pădure, în zonele din spatele cabanelor”, a declarat Radvanski Cazimir, președintele ASociației Pro Parâng.

Tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului a fost “Combate poluarea cu plastic”.

 

 

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *