Nereguli depistate de polițiștii de la rutieră

În data de 30.12.2020, ora 13:00, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în satul Pricaz, lângă terenul de fotbal, o persoană de sex masculin a căzut cu scuterul.

Poliţiştii ajunşi la fața locului au stabilit faptul că, un bărbat de 51 de ani, în timp ce conducea un moped, în localitatea Pricaz, pe DJ 707 L, din direcția localității Orăștie spre subtraversarea A1, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și fiind sub influența băuturilor alcoolice, într-o curbă ușoară la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în decor.

Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest care, a afișat o valoare de 0,84 mg/L alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat faptul că, acesta, nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar mopedul nu figurează ca fiind înmatriculat/înregistrat în circulație.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”Vătămare corporală din culpă”, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice .

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *