Amenzi de peste 800.000 de lei aplicate de Garda de Mediu Hunedoara

Din luna aprilie și până în luna iunie, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Hunedoara au aplicat amenzi de peste 800.000 de lei. Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat un număr total de 251 inspecţii, atât inspecţii planificate cât şi inspecţii neplanificate.

În cadrul inspecţiilor neplanificate au fost efectuate un număr de 220 controale.

”Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate în perioada menţionată au fost  nerespectarea prevederilor autorizaţiei/autorizatiei integrate de mediu/acordului de mediu;  lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului;  gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor deținute sau generate în urma desfășurării activității;  neîndeplinirea condițiilor legale pentru descăcarea deșeurilor pe teritoriul județului Hunedoara în scopul valorificării acestora.  În urma acestor controale, au fost aplicate 45 sancţiuni contravenţionale principale, respectiv 12 avertismente și 33 amenzi, în valoare totală de 813.500 lei. Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale complementare privind sistarea activității unui operator economic și a fost transmisă către APM Hunedoara 1 notificare prealabilă privind suspendarea autorizației/autorizației integrate de mediu pentru nerespectarea condițiilor de funcționare menționate în actul de reglementare”, arată Garda de Mediu Hunedoara.

Pentru patru tranporturi de deșeuri din Germania și Italia s-a dispus interzicerea descărcării pe raza județului Hunedoara, returnarea acestora în țările de origine și au fost înaintate 3 sesizări penale către autoritățile competente.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *