Campanie umanitară la Sântandrei pentru sterilizarea gratuită a animalelor fără stăpân
Asociația Bobitza’s Ark – Mini-Shelter a anunțat, într-o postare publicată pe rețelele de socializare, lansarea unei campanii de sterilizare gratuită destinată animalelor fără stăpân. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie, la cabinetul medicului veterinar Todor Marianian din Sântandrei, unde vor fi sterilizați 25 de câini și pisici, cu prioritate pentru femele.
Campania are ca scop reducerea numărului de animale abandonate și promovarea responsabilității față de animale în comunitățile locale. Organizatorii încurajează cetățenii să semnaleze prezența câinilor și pisicilor fără stăpân din jurul blocurilor, curților sau spațiilor industriale, pentru a putea fi incluși în program.
„Scopul nostru este să prevenim suferința și abandonul, nu doar să reacționăm la ele. Fiecare sterilizare înseamnă mai puțină suferință pe străzi și mai puține animale condamnate la o viață grea”, transmit reprezentanții Bobitza’s Ark – Mini-Shelter într-o postare publicată online.
Cei care doresc să se implice pot contacta asociația printr-un mesaj pe pagina de Facebook „Asociația Bobitza’s Ark” sau prin email la adresa bobitzasark@gmail.com.
Această acțiune face parte dintr-un efort mai amplu de educare și implicare socială, prin care asociația își propune să ofere soluții reale pentru gestionarea umană a populației de animale fără stăpân din județul Hunedoara.

