România, la capătul răbdării. 2025 – anul în care statul a ales să lovească, din nou, în cei corecți

Anul care se încheie a fost, pentru mulți români, unul dintre cei mai grei din ultimele decenii. Nu doar prin presiunea economică – deși ea se simte zilnic, în prețuri, în facturi, în neputința de a face economii – ci mai ales prin schimbarea insidioasă a climatului public: răbdarea socială s-a subțiat până la transparență, iar extremismul a câștigat un teren alarmant, hrănit de discursul resentimentar și violent care s-a normalizat treptat în spațiul public. Semn că societatea a ajuns, fără să-și dea seama, la capătul unui drum pe care nu și l-a ales, dar pe care a fost împinsă.

 

O reformă „pentru toți”, care îi lovește doar pe cei corecți

În acest context tensionat, reforma fiscal-administrativă propusă de guvernul Bolojan s-a dorit un răspuns „responsabil” la dezechilibre bugetare reale. Numai că felul în care a fost construită și comunicată a întărit senzația nedreptății structurale: nota de plată cade, încă o dată, pe umerii cetățeanului cinstit și ai firmelor care au ales să funcționeze corect.

Acolo unde statul ar fi avut datoria să curețe rețelele de privilegii, să taie cordoanele ombilicale dintre politică și clientelele sale, să aducă echitate în repartizarea poverii, el a preferat căile scurte și comode: mărirea poverii fiscale acolo unde este cel mai simplu de colectat. În acest fel, reforma nu a tulburat aproape deloc confortul unor grupuri bine protejate, cu acces privilegiat la resursele publice. S-a pierdut, din nou, ocazia unei justiții sociale reale.

 

Încrederea în politică, la minimum istoric

Nu e de mirare că încrederea românilor în clasa politică a alunecat la cel mai scăzut nivel din ultimii treizeci de ani. Nu mai este vorba doar de oboseală morală. Este sentimentul că partidele, indiferent de culoare, au internalizat ideea puterii ca pe o resursă privată și că discursul public e, de cele mai multe ori, o perdea de fum.

Or, o democrație funcționează numai atâta timp cât cetățenii pot crede, fie și minim, în buna-credință a celor ce o conduc.

 

Justiția, o fortăreață a propriilor privilegii

Pe acest fundal, justiția – chemată cândva să joace rolul unui reper moral și instituțional – pare a se fi transformat, în ochii multora, într-o fortăreață a privilegiilor sale. Rezistența aproape reflexă la orice tentativă de reformă, apărarea unor avantaje materiale și statutare obținute de-a lungul anilor prin trocuri nerostite cu puterea politică, toate acestea au creat impresia că un sistem născut pentru dreptate a ajuns să-și apere, înainte de toate, propriile conveniențe.

Nu e un reproș simplist, nici un atac gratuit; e constatarea amară a unei fracturi între ideea de justiție și instituțiile care ar trebui să o întruchipeze.

 

2026: anul marilor presiuni sociale

În 2026, presiunea asupra cetățeanului obișnuit va crește. Vin taxe și impozite mărite, accize noi sau majorate, schimbări fiscale complicate, toate în condițiile în care veniturile multora rămân pe loc. Puterea de cumpărare își continuă erodarea, iar diferența dintre statistici optimiste și viața reală devine stridentă.

De aici și riscul unor tensiuni sociale serioase: oamenii care simt că plătesc mereu pentru erorile altora vor ieși, mai devreme sau mai târziu, din tăcere. Iar când statul răspunde încet sau rigid, spațiul gol e ocupat de populism, de sloganuri radicale, de promisiunea falsă a unei dreptăți instantanee, uneori cu accente anarhice.

 

România, vulnerabilă într-o lume instabilă

În acest tablou deja complicat se adaugă un context internațional sumbru: războaie, reașezări geopolitice, crize energetice și economice care nu ne ocolesc. România pășește astfel în 2026 ca într-un an al marilor încercări, mai ales sociale. Nu suntem, poate, mai vulnerabili decât alții, dar cu siguranță avem mai puține rezerve morale și instituționale decât credem.

 

Lecția dură a lui 2025: onestitatea nu mai poate fi amânată

Chiar dacă – din nefericire – încă nu știm cu cine putem face asta, înainte de orice, ar trebui să recuperăm, cât de repede, exercițiul onestității. Să admitem, fără cosmetizare, că modelul de dezvoltare bazat pe compromisuri, privilegii și excepții a ajuns la capăt. Că reforma autentică nu poate însemna doar extragerea suplimentară de resurse din buzunarul aceluiași contribuabil, ci reașezarea echitabilă a raporturilor dintre stat și cetățeni.

Că justiția trebuie să fie, măcar o dată, exemplu de asumare, nu de autoapărare. Că politica are nevoie de un limbaj care să nu umilească inteligența celor pe care pretinde că îi reprezintă.

Dacă există un câștig discret al lui 2025, el ține de această luciditate dureroasă: ne-am văzut, poate pentru prima dată după mult timp, fără fard. De aici încolo, drumul depinde de curajul de a nu mai trăi în convenții. Pentru că, altfel, extremismul nu va fi decât simptomul unei boli pe care am refuzat să o tratăm.

Anul care vine nu promite ușurință. Dar poate aduce, celor care mai cred în buna-credință și în echilibru, șansa de a reclădi ceva ce părea pierdut: încrederea că acest stat există pentru cetățenii lui, nu invers. Iar acesta ar fi, în vremuri ca ale noastre, cel mai mare câștig. Chiar dacă nu știm, cum spuneam, cu cine putem face asta…

 

Cum va fi 2026? Vom trăi și vom vedea. Până la urmă, suntem o nație de supraviețuitori, nu-i așa!?

Alături de echipele managerială și redacțională ale REPLICA – INFO HD TV, doresc să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în acest an, 2025.

Anul nou, 2026, să vă aducă, tuturor, sănătate și speranță, prosperitate și împlinire!

La mulți ani!

Volodia Macovei