ACTUALITATEFONDURI EUROPENE

Finanțări europene pentru recalificare și angajare. Mai sunt doar câteva zile pentru depunerea proiectelor de sprijinire a forței de muncă

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță o nouă etapă de finanțare pentru adaptarea pieței muncii la schimbările climatice și economice.

Într-un efort de a atenua impactul transformărilor economice asupra angajaților și întreprinderilor, autoritățile au relansat Ghidul Solicitantului pentru acțiunea „Sprijinirea tranziției forței de muncă”. Această inițiativă vizează direct regiunile afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, oferind sprijin pentru recalificare și adaptare la schimbare.

Companiile, universitățile și organizațiile neguvernamentale interesate pot depune cererile de finanțare până în data de  30 ianuarie 2026 (ora 14:00). Recent, prin Ordinul nr. 6445/2024, au fost introduse modificări semnificative care simplifică accesul la fonduri. Printre acestea se numără scăderea pragului minim pentru activitatea de bază la 85% din bugetul eligibil și extinderea perioadei în care cheltuielile sunt considerate eligibile, începând retroactiv din ianuarie 2021.

Cine sunt beneficiarii?

Programul pune un accent deosebit pe categoriile vulnerabile și pe angajații din industriile energo-intensive. Printre cei vizați se numără tinerii sub 29 de ani, persoanele peste 55 de ani, femeile și membrii familiilor monoparentale. De asemenea, sunt eligibili pentru sprijin șomerii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate la AJOFM.

Investiții „verzi” și formare profesională

O noutate importantă apărută în urma revizuirii ghidului este posibilitatea de a achiziționa autoturisme electrice pentru activitățile proiectului, cu un plafon de 27.000 euro. Totodată, programul încurajează parteneriatele extinse între sindicate, patronate și furnizori autorizați de formare profesională pentru a dezvolta competențe relevante noului model economic.

Monika BACIU