ACTUALITATEADMINISTRAȚIESOCIAL

Aninoasa lansează programul pentru prevenirea marginalizării sociale în 2026

Consiliul Local al orașului Aninoasa a aprobat un program amplu pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale în anul 2026. Printre priorități se numără acordarea venitului minim de incluziune, ajutoare de urgență, consiliere socială și sprijin alimentar pentru persoanele și familiile aflate în dificultate. De asemenea, va fi creat un centru de zi pentru persoanele vârstnice.

Locuințe și condiții de viață îmbunătățite

Autoritățile locale vor construi șapte blocuri de locuințe sociale, vor reabilita locuințele din fondul de stat și vor acorda ajutoare pentru încălzire și facilități fiscale pentru persoanele cu dizabilități. Scopul este de a asigura condiții decente de trai pentru categoriile defavorizate.

Protecția copiilor și prevenirea abandonului

Programul include măsuri pentru monitorizarea și sprijinirea copiilor, prevenirea separării acestora de familie, acordarea de burse și sprijin financiar elevilor din familii marginalizate, precum și colaborarea cu ONG-uri pentru prevenirea abandonului școlar.

Acces la muncă și incluziune profesională

Persoanele marginalizate social vor beneficia de programe de calificare profesională și de prioritizare la angajare în cadrul proiectelor locale de interes comunitar, în parteneriat cu ONG-uri și agenți economici locali.

Monika BACIU