ACTUALITATECOMUNITATETURISM

Feedback în 90 de secunde. OMD Valea Jiului lansează un proiect pilot pentru turiști

Organizația de Management al Destinației Valea Jiului (OMD Valea Jiului), în parteneriat cu Clusterul de Turism Durabil Valea Jiului, va demara în luna februarie 2026 un proiect pilot dedicat colectării impresiilor turiștilor care vizitează zona în sezonul de iarnă.

Inițiativa presupune utilizarea unui chestionar foarte scurt, cu o durată de completare estimată la 60–90 de secunde, accesibil prin scanarea unui cod QR. Proiectul reprezintă primul pas al unui demers mai amplu, care urmează să fie extins treptat în lunile următoare, astfel încât cât mai multe unități de cazare din Valea Jiului să le ofere turiștilor posibilitatea de a-și exprima rapid și ușor opiniile despre experiența avută în destinație.

Potrivit reprezentanților OMD Valea Jiului, obiectivul principal este obținerea unor date reale și relevante privind experiența turiștilor în sezonul de iarnă, dar și identificarea factorilor care pot contribui la creșterea atractivității zonei în extrasezon, în perioada primăvară–toamnă. Datele colectate vor fi folosite pentru monitorizarea gradului de satisfacție, inclusiv prin indicatorul NPS (Net Promoter Score), validarea experiențelor turistice, identificarea principalelor lipsuri legate de servicii, activități complementare, mobilitate sau informare, precum și pentru fundamentarea deciziilor și proiectelor de dezvoltare a produselor turistice locale.

Chestionarul va fi pus la dispoziția turiștilor prin carduri QR distribuite de unitățile de cazare participante, la check-in, în camere sau la recepție. Proiectul pilot se va desfășura cu precădere în cele trei domenii schiabile din Valea Jiului: Straja, Parâng și Pasul Vâlcan.

Pentru a stimula participarea, turiștii care completează chestionarul vor putea lua parte la o tombolă cu premii oferite de membrii Clusterului de Turism Durabil Valea Jiului. Premiile vor putea fi utilizate în sezonul estival, în perioada iulie–august 2026, și vor include pachete de cazare, vouchere pentru tabere de vară și experiențe outdoor, acordate conform unui regulament public.

Reprezentanții OMD Valea Jiului lansează, totodată, o invitație către unitățile de cazare și furnizorii de servicii turistice din zonă să se alăture proiectului pilot. În luna februarie, aceștia pot sprijini inițiativa prin distribuirea cardurilor QR către turiști și afișarea materialelor informative în spațiile cu trafic turistic. Pe termen mediu, partenerii interesați sunt încurajați să contribuie și prin oferirea de premii pentru tombolă și prin aderarea la Clusterul de Turism Durabil Valea Jiului.

 

 

Monika BACIU