ACTUALITATECOMUNITATE

Amenzi, permise reținute și șofer băut implicat într-un accident rutier

Un șofer aflat sub influența alcoolului a provocat un accident soldat cu pagube materiale în Petrila, după ce, în timpul unei manevre de mers înapoi, a lovit o mașină parcată. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii rutieri au desfășurat controale în trafic, oprind mai mulți conducători auto.În urma verificărilor, au fost reținute 7 permise de conducere, retrase 10 certificate de înmatriculare, iar la Hațeg au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3.800 de lei pentru depășirea vitezei legale.

Poliția Orașului Petrila a fost sesizată, în 18 februarie, de o femeie cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 62 de ani, din Petrila, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din oraș, în zona unui imobil, ar fi efectuat manevra de mers cu spatele și ar fi lovit un autoturism parcat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus ulterior la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, în urma accidentului nefiind înregistrate victime.

În paralel, polițiștii hunedoreni au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea accidentelor și depistarea șoferilor care încalcă legislația rutieră.

În urma controalelor, au fost reținute 7 permise de conducere și retrase 10 certificate de înmatriculare.

La Hațeg, polițiștii au acționat pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și pentru combaterea vitezei excesive.

Pe DN 66 au fost oprite mai multe autoturisme pentru control, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale pentru depășirea vitezei legale, conform OUG 195/2002, în valoare totală de 3.847 de lei. Ca măsură complementară, a fost dispusă retragerea unui certificat de înmatriculare.