Parcul Dendrologic Simeria: darul naturii și semnele oamenilor
Duminică de primăvară, început de mai. Vremea frumoasă ne-a îndemnat să ieșim în mijlocul naturii. Cu o prietenă venită de departe, în vizită, am decis să facem o plimbare în Parcul Dendrologic din Simeria. Cu greu am găsit un loc de parcare, pe o stradă din apropiere, în fața unei porți abandonate: necazul tuturor vizitatorilor parcului care vin cu mașina.
Desigur, nu eram prima dată aici. E întotdeauna o nemăsurată plăcere în a te lăsa copleșit de atmosfera luxuriantă și desprinsă de timp a parcului din Simeria, cel care adună rodul muncii a multe generații de cercetători ai naturii.
Clădirea inscripționată cu „Stațiunea ICAS” – acronim pentru Institutul de Cercetare și Amenajări Silvice Simeria, puțin cunoscut de public – este impunătoare, dar bătută de timp și neîngrijită. Lăsată de izbeliște, deși foarte frumoasă prin arhitectura sa, cu cele patru coloane din față îi conferă un aer distins, aparte. Iar în spatele ușilor mereu închise, interiorul rămâne un mister.
La intrare, pe lângă cuvintele de bun venit adresate vizitatorilor, domnul care împarte biletele adaugă și o rugăminte: „Poate mai ajutați și dumneavoastră la promovarea parcului nostru…”
Am fost plăcut surprinsă de atitudine și cuvintele lui mi-au atras atenția. Mi-au rămas în minte și m-au făcut să privesc mai atent în jur.
Între aleile umbroase sau scăldate în soare se aud triluri de păsări, care mai de care mai melodioase, întreținând atmosfera. Vizitatorii se plimbă, fotografiază, se opresc. Frunzișul verde-crud al plantelor se armonizează cu albastrul cerului, iar florile, de la alb, la mov-liliachiu, roz, galben și portocaliu, completează o minunată paletă de culori.
Liliacul înflorit domină parfumul locului, magnoliile încă rezistă, spectaculos, iar bujorii giganți, albi și roz, devin puncte de atracție, alături de alți arbuști ornamentali, mulți dintre ei aduși chiar din Orientul Îndepărtat.
Oamenii se bucură și ridică privirea cu admirație spre măreția arborilor: stejarul de plută, stejarii seculari, diverse specii de tuia, platanii, nucul negru, arțarii, chiparoșii, salcâmii, bambusul, pinii și alte rășinoase, Ginkgo biloba. O mulțime de minuni ale naturii adunate din întreaga lume, în peste 300 de ani, de când datează parcul.
În ultimii ani, ca o îmbunătățire, s-au amplasat mai multe bănci, ceea ce era necesar. Ar mai fi loc de îmbunătățiri, desigur.
Multe dintre plante rămân fără nume pentru cei care le admiră. Etichetele sunt puține, iar informațiile aproape inexistente. Un parc dendrologic, dacă nu este însoțit de explicații, rămâne doar un parc frumos și atât.
Printre vizitatori, copiii sunt cei care aleargă și explorează. Sunt și animale de companie, dar lipsesc coșuri sau recipiente adecvate pentru deșeuri.
Vocea unui băiat de vreo zece ani sparge, din când în când, liniștea: „M-am plictisit!”, apoi repetă, cu o voce mai joasă, „m-am plictisit”. Cei din jur, absorbiți de propriile discuții, nu par să-l audă. Poate nu e vorba doar de nerăbdare, ci de lipsa unor elemente care să le mențină interesul și curiozitatea.
Accidental, pe alocuri, apar și semne de neglijență: zone împrejmuite cu bandă, lăsate deteriorate, fără explicații. Statuete fără autor sau descriere rămân ca simple semne de întrebare.
Deși la intrare există o toaletă, facilitățile de bază rămân insuficiente pentru un parc întins pe zeci de hectare, care atrage constant vizitatori.
În vecinătate, râul Mureș și întinderea verde conturează un cadru care, în opinia mea, ar putea deveni un punct de atracție major, mai ales dacă ar fi amenajat corespunzător și pus în valoare. Acolo, pe mal, peisajul este completat, adesea, de rațe și gâște aciuate prin stufăriș.
Într-o perspectivă mai pragmatică, prin specificul său unic, acest spațiu natural extraordinar ar putea deveni chiar rentabil. Doar că, în perioadele de sezon și în weekend, când parcul este plin de turiști, apar dificultăți chiar de la locurile de parcare, extrem de puțin, ca să nu vorbim de situația în care sosește un autocar cu vizitatori.
Poate, ar putea fi avută în vedere o mai bună organizare a logisticii pentru grupurile de vizitatori. Ar fi utile puncte de informare, precum și posibilitatea achiziționării unor suveniruri cu identitatea locului. O aplicație-ghid, accesibilă prin coduri QR (există, dar insuficiente), ar putea oferi informații și ar îndruma vizitatorii pe trasee bine definite, iar un plan clar al parcului, cu zone delimitate și denumite, ar contribui la o experiență mai organizată.
Chiar cu resurse reduse se pot face multe. De exemplu, o aplicație informatică nu ar presupune costuri mari, mai ales astăzi, când tehnologia este accesibilă. Chiar și elevii de liceu ar putea contribui, printr-un concurs de idei sau sesiuni de brainstorming, venind cu soluții simple și eficiente. Ar fi o modalitate de a îmbunătăți experiența vizitatorilor și, în același timp, de a implica comunitatea locală.
Dincolo de toate micile neajunsuri, Parcul Dendrologic din Simeria rămâne nu doar un reper turistic extraordinar, ci și un spațiu în care minunile adunate prin efortul a generații de cercetători, aduc liniștea vindecătoare și puterea reconfortantă a naturii în trupul și sufletul oamenilor.
********
