ACTUALITATECOMUNITATEINFRACȚIUNI

„FITOS 2026” – Dosare penale și substanțe fitosanitare periculoase indisponibilizate în urma unui control

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Hunedoara au desfășurat o acțiune de control în municipiul Petroșani, în urma căreia au fost descoperite nereguli privind depozitarea și comercializarea produselor de protecția plantelor. Au fost deschise dosare penale și au fost indisponibilizate zeci de litri și kilograme de substanțe fitosanitare.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Hunedoara au desfășurat, la data de 14 mai, o acțiune de control în municipiul Petroșani, în cadrul planului național „FITOS 2026”.

În urma controalelor, polițiștii au constatat mai multe nereguli și au identificat două situații care intră în sfera penalului.

A fost indisponibilizată cantitatea totală de 45 de litri și 20 de kilograme de produse fitosanitare (erbicide, fungicide și insecticide).

Primul caz:
Într-un punct de lucru din Petroșani au fost găsite produse de protecția plantelor depozitate pentru vânzare, deși societatea nu era autorizată ca fitofarmacie și nu deținea certificatul necesar emis de autoritatea fitosanitară.

Al doilea caz:
La o fitofarmacie verificată au fost identificate 15 recipiente cu produse expirate, considerate deșeuri periculoase, care nu fuseseră predate unui operator autorizat pentru eliminare.

Pentru aceste situații, au fost întocmite două dosare penale pentru trafic cu produse sau substanțe periculoase și pentru neluarea măsurilor de eliminare a deșeurilor periculoase.

Întreaga cantitate de substanțe a fost indisponibilizată și rămasă în custodia operatorilor economici, urmând să fie eliminată prin firme autorizate, conform legii.

IPJ Hunedoara precizează că acțiunile de acest tip vor continua, având ca scop protejarea sănătății populației, a mediului și a siguranței publice.