HUNIADA 2026, câștigată de „Super sportivii” clasei a patra
Ediția a treia a concursului interdisciplinar HUNIADA a adunat 132 de elevi de la mai multe școli din județul Hunedoara, într-o inedită aventură a cunoașterii, cu tema „România urbană – jurnal de călătorie”. Organizată de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, competiția a reunit 22 de echipaje din clasele a III-a și a IV-a din Brad, Călan, Certeju de Sus, Crișcior, Deva, Hațeg, Hunedoara, Orăștie, Petrila, Petroșani, Vulcan și Zam. Evenimentul a fost găzduit de Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, unitate de învățământ coordonată de directorul Alina Maria Tarnu.

„HUNIADA” este o competiție unică în țară datorită modului în care abordarea interdisciplinară valorifică, prin joc didactic, competențele dobândite de elevii aflați la finalul ciclului primar. Probele nu testează o singură materie, ci îmbină noțiuni din mai multe domenii pentru a dezvolta gândirea integrată a copiilor.
Elevii sunt organizați în echipaje de câte șase școlari, care își reprezintă clasa și școala. Participanții au fost provocați să participe la o altfel de vânătoare de comori și au luat startul în parcurgerea unui traseu amenajat în unitatea școlară gazdă. Au fost mai multe puncte de control, care au reprezentat fiecare o etapă de evaluare. Însoțite de voluntari, cele douăzeci și două de echipaje au descoperit indicii și au rezolvat sarcini variate prin care au acumulat puncte sau recompense în funcție de corectitudinea și complexitatea răspunsurilor.
„HUNIADA” este pentru elevi o experiență inedită, iar cunoștințele dobândite în clasă sunt puse în valoare într-un mod atractiv și modern. Se pune accent pe creativitate, spirit de echipă și dorința de a descoperi a copiilor.
Toate cele 22 de echipaje participante, toți copiii prezenți la această ediție, au trăit o experiență interactivă în care cunoștințele și competențele dobândite la școală se completează armonios cu creativitatea, colaborarea și bucuria descoperirii.
Competiția nu este despre cine ajunge primul, ci despre ce știm fiecare și cum putem uni resursele noastre pentru a fi o echipă.
Pe această cale, țin să mulțumesc coordonatorilor de proiect Raluca Nistor, Ramona Oltean și Vali Petronela Slavu, dar și colegilor care au pus nu doar o piatră de temelie, ci și suflet pentru reușita acestui proiect”, a declarat Luminița Hurgoiu, inspector școlar pentru învățământul primar în cadrul ISJ Hunedoara.
Ediția 2026 a HUNIADA a fost câștigată de echipa „Super sportivii” a clasei a IV- a, coordonați de Nela -Veronica Ștefan, profesor în învățământul primar la Liceul cu Program Sportiv Cetate Deva, urmați de „Steluțe sclipitoare” de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu” Hațeg și „Grupa mămăruțelor” a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.
Cadrele didactice arată că HUNIADA oferă elevilor oportunitatea de a valorifica ceea ce au învățat, de a lucra împreună și de a descoperi că succesul se construiește prin comunicare, creativitate și mai ales, prin spirit de echipă.
Laura OANA












