ACTUALITATECOMUNITATEMETEO

Se anunță un weekend numai bun de ieșit în aer liber

După o noapte de sâmbătă care poate aduce pe alocuri ploi torențiale și descărcări electrice, vremea se îmbunătățește rapid în mare parte din județul Hunedoara.

Sâmbătă, temperaturile vor urca în jur de 25°C, iar cerul va deveni mai mult senin încă din prima parte a dimineții. Vântul va sufla slab până la moderat, iar ziua se anunță ideală pentru activități în aer liber.

Și duminică vremea se menține frumoasă, cu maxime tot în jur de 24-25°C și șanse foarte reduse de ploaie. Meteorologii anunță mult soare și condiții bune pentru plimbări sau ieșiri la sfârșit de săptămână.

În schimb, în zona montană, vremea rămâne rece și instabilă.  În general, temperaturile vor ajunge la doar 7-8°C în timpul zilei, cu ploi, ceață și rafale puternice de vânt. Sâmbătă seara pot apărea din nou averse și furtuni izolate, în timp ce duminică vremea va fi ceva mai stabilă, cu perioade însorite și precipitații reduse.