ACTUALITATECOMUNITATEINFRACȚIUNI

Dosare penale împărțite de polițiștii hunedoreni pentru șoferi băuți, conducere fără permis și accidente

În ultimele 24 de ore, polițiștii hunedoreni de la Rutieră au identificat mai multe cazuri grave pe șoselele din județ, de la șoferi băuți și tineri fără permis, până la accidente provocate de conducători auto care nu aveau dreptul să urce la volan. În toate situațiile au fost deschise dosare penale, iar cercetările continuă.

Autoturism fără plăcuțe de înmatriculare, oprit pe DN 66

Un autoturism care circula fără plăcuțe de înmatriculare a fost depistat în trafic în noaptea de 28 mai, în jurul orei 02:30, pe DN 66, în localitatea Sântămăria-Orlea.

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Baru au oprit autoturismul pentru control, iar la volan au identificat un bărbat de 27 de ani, din municipiul Hunedoara. Acesta le-a declarat oamenilor legii că plăcuțele și certificatul de înmatriculare i-ar fi fost reținute anterior.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, cercetările fiind continuate de polițiștii Postului de Poliție Baru.

Minor de 17 ani, prins la volan în Hunedoara

Tot în cadrul activităților de control rutier, polițiștii din municipiul Hunedoara au depistat, în seara zilei de 27 mai, în jurul orei 20:00, un adolescent de 17 ani care conducea un autoturism pe strada Carpați.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Accident în Ghelari: un adolescent a căzut din mașină

Polițiștii din Hunedoara au intervenit și în cazul unui eveniment rutier produs în comuna Ghelari, sesizat prin apel la 112 în seara de 27 mai.

Din primele cercetări a reieșit că un adolescent de 16 ani, aflat pe bancheta din spate a unui autoturism, ar fi căzut din vehicul în timpul deplasării. Acesta a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma investigațiilor, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului: un tânăr de 18 ani, din Ghelari, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult, testarea cu aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Șofer beat, depistat la Uricani

Un alt caz grav a fost înregistrat în noaptea de 28 mai, în jurul orei 01:30, pe DN 66A, în localitatea Valea de Brazi, orașul Uricani.

Polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția Uricani spre Câmpu lui Neag. La volan se afla un bărbat de 27 de ani, din Uricani.

În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o alcoolemie ridicată.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și dispunerea măsurilor legale.

Bărbat fără permis, implicat într-un accident cu pagube materiale la Deva

La Deva, un bărbat de 40 de ani s-a prezentat la sediul Biroului Rutier și a declarat că a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe bulevardul Decebal.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, iar pentru abaterile constatate în urma producerii accidentului a fost sancționat contravențional.

Polițiștii hunedoreni transmit că acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere vor continua și în perioada următoare, fiind vizate în special combaterea vitezei excesive, consumului de alcool și conducerii fără permis.