Rezultatele la Bacalaureat 2026 au fost publicate. Contestațiile pot fi depuse până la afișarea notelor finale
Potrivit Agerpres, rezultatele primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat 2026 au fost publicate marți, iar candidații își pot consulta notele și, dacă este cazul, pot solicita vizualizarea lucrărilor și depune contestații. Rezultatele finale vor fi afișate în 13 iulie.
La examenul național de Bacalaureat 2026 s-au înscris aproape 131.000 de candidați, dintre care aproximativ 116.000 provin din promoția curentă, iar circa 15.000 sunt absolvenți ai promoțiilor anterioare.
Conform datelor prezentate de ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, rata de promovare înainte de soluționarea contestațiilor este de 74,8%, foarte apropiată de cea înregistrată anul trecut. În total, 94.345 de candidați au promovat examenul în această etapă.
Candidații nemulțumiți de note pot solicita vizualizarea lucrărilor și pot depune contestații, iar rezultatele obținute după reevaluare vor deveni definitive.
Contestațiile pot fi depuse până astăzi, în intervalul orar 14:00-18:00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie. Candidații pot solicita și vizualizarea lucrărilor înainte de depunerea contestației, însă acest demers nu este obligatoriu și nu condiționează formularea unei contestații. Nota obținută în urma reevaluării poate fi mai mare sau mai mică decât cea inițială, potrivit Ministerului Educației.
Potrivit centralizărilor publicate de presa centrală, cele mai bune rezultate la examenul de Bacalaureat 2026, înainte de soluționarea contestațiilor, au fost înregistrate în județele Cluj (89,9%), Brașov (86,2%), Alba (85,5%), Brăila (85,1%) și Iași (84,8%). Procentele de promovare și ierarhia județelor pot suferi modificări după soluționarea contestațiilor și publicarea rezultatelor finale, în data de 13 iulie.
sursa foto: arhivă

