Și-a alungat partenera de viață din casă, în toiul nopții, împreună cu copilul
O femeie de 29 de ani și copilul cu care se afla au ajuns în afara locuinței, în toiul nopții, după un conflict cu partenerul ei. Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi amenințat-o și ar fi alungat-o din casă.Femeia le-a spus anchetatorilor că, și în urmă cu doar câteva zile, ar fi fost agresată fizic.
Era aproape de miezul nopții când femeia, în vârstă de 29 de ani, a cerut ajutor. Le-a spus polițiștilor că bărbatul cu care locuia ar fi provocat un scandal, ar fi amenințat-o și ar fi alungat-o din casă împreună cu copilul.
Bărbatul are 44 de ani. Iar ceea ce au aflat polițiștii în urma verificărilor face situația și mai gravă.
Femeia le-a spus polițiștilor că, în urmă cu doar câteva zile, mai fusese agresată.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu în favoarea femeii. Bărbatului i s-a dispus și monitorizarea electronică, însă acesta ar fi refuzat montarea dispozitivului de supraveghere.
În urma cercetărilor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
Este cercetat pentru violență în familie, amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Ancheta continuă sub coordonarea procurorului de caz. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propuneri corespunzătoare.

