Eclipsă de Soare vizibilă în județul Hunedoara. La Deva, fenomenul începe chiar înainte de apus
O eclipsă parțială de Soare va putea fi observată din România la finalul zilei. În județul Hunedoara, fenomenul va fi vizibil inclusiv din Deva și Petroșani, însă timpul de observare va fi scurt, deoarece Soarele va apune în timp ce eclipsa este încă în desfășurare.

Potrivit datelor publicate de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, eclipsa va începe în România în jurul orei 20:20, în funcție de localitate. Fenomenul va avea loc foarte aproape de apus, astfel că observarea lui va depinde și de cât de liber este orizontul către vest.
Cum se vede eclipsa din Deva
Pentru Deva, eclipsa începe la 20:24, momentul maxim este în jurul orei 20:38, iar Soarele apune la 20:42.
La maxim, aproximativ 17,9% din discul Soarelui va fi acoperit de Lună.
Asta înseamnă că locuitorii din Deva vor avea la dispoziție doar câteva minute pentru a urmări fenomenul în apropierea maximului, dacă cerul este senin și orizontul vestic este liber.
În Petroșani, eclipsa începe tot în jurul orei 20:24, maximul este la 20:36, iar apusul are loc la 20:39. Gradul de acoperire a Soarelui va fi de aproximativ 12,2%.
Cu cât ne apropiem de nord-vestul țării, cu atât eclipsa va fi mai spectaculoasă. Cea mai mare acoperire din România va fi în zona Carei, unde aproximativ 34,2% din discul Soarelui va fi acoperit.
Un fenomen scurt, dar spectaculos
Eclipsa se produce chiar la finalul zilei. Din localitățile în care va putea fi observată, Soarele va apune înainte ca fenomenul să se încheie.
Pentru observarea eclipsei, specialiștii recomandă ochelari de eclipsă certificați sau filtre speciale pentru observații solare. Ochelarii obișnuiți de soare nu protejează ochii suficient și nu trebuie folosiți pentru privirea directă către Soare.
O altă metodă sigură este proiecția: imaginea Soarelui poate fi proiectată pe o suprafață albă cu ajutorul unei lunete sau al unui telescop. În acest caz, fenomenul poate fi urmărit indirect de mai multe persoane.
Observatorul Astronomic atrage atenția că instrumentele astronomice nu trebuie folosite pentru observarea directă a Soarelui fără filtre speciale, deoarece există risc grav pentru vedere.
Cei care vor rata eclipsa din acest an nu vor trebui să aștepte foarte mult pentru următorul spectacol astronomic de acest fel: următoarea eclipsă de Soare vizibilă din România este anunțată pentru 2 august 2027.
După eclipsă, cerul ne pregătește un alt spectacol
Spectacolul continuă și în timpul nopții. Perseidele ating maximul în dimineața de 13 august, în jurul orei 6:00. Cele mai bune nopți pentru observații sunt 12/13 și 13/14 august.
Nu este nevoie de telescop. Dintr-un loc întunecat, departe de luminile orașului, meteorii pot fi văzuți cu ochiul liber, dacă cerul este senin.
Astfel, 12 august aduce două motive pentru a privi cerul: eclipsa parțială de Soare, vizibilă la apus, și, peste noapte, începutul perioadei de maximă activitate a Perseidelor, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu.

