ACTUALITATEECONOMIE

ANAF verifică averile românilor. Peste 540 de milioane de lei, obligații fiscale stabilite după controale

ANAF a intensificat verificările asupra persoanelor fizice, iar controalele au scos la iveală sute de milioane de lei pentru care inspectorii fiscali au stabilit obligații suplimentare. Banii fără o proveniență clară, tranzacțiile cu numerar și veniturile din străinătate se află printre principalele aspecte urmărite de Fisc.

În perioada iulie 2025 – mai 2026, ANAF a finalizat 1.102 verificări ale persoanelor fizice, în urma cărora au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de peste 540 de milioane de lei. Pentru aproximativ 124 de milioane de lei, Fiscul a dispus inclusiv popriri și sechestre.

Inspectorii au urmărit în special situațiile în care persoanele verificate nu au putut demonstra cu documente proveniența banilor. Au fost analizate alimentări cu numerar ale conturilor personale sau ale unor firme, achiziții de bunuri și imobile plătite cash, bani împrumutați propriilor societăți și operațiuni de majorare a capitalului.

Au existat și cazuri în care contribuabilii au susținut că sumele provin din străinătate, însă informațiile nu au fost confirmate prin schimbul de date dintre administrațiile fiscale. Explicații precum economii păstrate în numerar, câștiguri realizate peste hotare sau bani primiți de la alte persoane trebuie susținute de documente.

Cele mai mari obligații suplimentare rezultate dintr-o singură verificare au ajuns la 23,1 milioane de lei în Prahova, respectiv 22,5 milioane și 21,6 milioane de lei în două cazuri distincte din București. Numai în mai 2026, 56 de decizii de impunere au însumat 54,6 milioane de lei.

În vizorul ANAF se află inclusiv persoanele cu averi estimate la peste 25 de milioane de euro, categorie pentru care Fiscul are o evidență distinctă.

O atenție specială este acordată și veniturilor obținute în străinătate. Persoanele obligate să le declare în România trebuie să le înscrie în Declarația Unică, chiar dacă informațiile nu apar în forma precompletată. Datele transmise ulterior de administrațiile fiscale din alte state pot determina ANAF să solicite explicații și documente.

Mai mult, verificările pot viza și venituri sau tranzacții realizate începând cu 2021, dacă obligațiile fiscale nu sunt prescrise.

Din 1 iulie 2024, pentru veniturile a căror sursă nu poate fi identificată, legislația fiscală prevede un impozit de 70%, la care se pot adăuga dobânzi și penalități.

Datele ANAF au fost prezentate într-o analiză realizată de specialiștii EY România și citată de Economica.net.