Elevii nici nu încep bine școala, iar prima vacanță vine în octombrie. Calendarul anului școlar 2026-2027
Mai sunt doar câteva zile până la începerea cursurilor, iar elevii au deja stabilită prima vacanță din noul an școlar. Calendarul pentru 2026-2027 aduce mai multe perioade de pauză, dar și o zi în care nu se fac cursuri în luna octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie, însă cursurile încep luni, 7 septembrie 2026, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Primul interval de cursuri se încheie pe 23 octombrie, astfel că elevii vor avea parte de prima vacanță după doar câteva săptămâni de școală.
Prima vacanță vine în octombrie
Prima vacanță din anul școlar este programată în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2026.
Cursurile se reiau luni, 2 noiembrie, și se desfășoară până marți, 22 decembrie.
Urmează vacanța de iarnă, care începe pe 23 decembrie 2026 și se încheie pe 10 ianuarie 2027.
Vacanța din februarie este stabilită de inspectoratele școlare
După revenirea la cursuri, elevii vor avea o nouă pauză în luna februarie.
Săptămâna exactă a vacanței este stabilită de fiecare inspectorat școlar județean, în urma consultării părinților, elevilor și cadrelor didactice. Ordinul Ministerului prevede că această vacanță poate fi programată în intervalul 22 februarie – 7 martie 2027.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, săptămâna exactă este stabilită de fiecare inspectorat școlar județean, ceea ce înseamnă că elevii din județe diferite pot avea această vacanță în săptămâni diferite.
Vacanța de primăvară
Vacanța de primăvară este programată între 24 aprilie și 4 mai 2027.
Cursurile se reiau miercuri, 5 mai, iar pentru majoritatea elevilor ultima zi de școală din anul școlar 2026-2027 va fi 18 iunie 2027.
Când se termină școala pentru clasele terminale
Nu toți elevii vor încheia cursurile în aceeași zi.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și cu frecvență redusă, cursurile se încheie pe 4 iunie 2027.
Elevii claselor a VIII-a termină cursurile pe 11 iunie 2027.
Pentru clasele din învățământul liceal tehnologic, cu excepțiile prevăzute în ordin, precum și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar se încheie pe 25 iunie 2027.
Calendarul vacanțelor din 2026-2027
| Perioada | Vacanța |
|---|---|
| 24 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Vacanța de toamnă |
| 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 | Vacanța de iarnă |
| O săptămână, în perioada 22 februarie – 7 martie 2027 | Vacanța stabilită de inspectoratul școlar |
| 24 aprilie – 4 mai 2027 | Vacanța de primăvară |
| 19 iunie – până la începutul cursurilor din septembrie 2027 | Vacanța de vară |
5 octombrie, zi fără cursuri
Calendarul mai prevede o zi fără activități didactice în luna octombrie.
Pe 5 octombrie 2026, de Ziua Internațională a Educației, nu se desfășoară activități didactice.
Această zi nu este însă considerată vacanță școlară.
Totodată, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, fiecare pe durata a cinci zile lucrătoare consecutive, în intervalele stabilite de unitățile de învățământ.
Calendarul anului școlar 2026-2027 este stabilit prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.194 din 9 februarie 2026 privind structura anului școlar 2026-2027.

