Accident pe DN76, în zona Bradului. Două victime, gard distrus și vieți puse în pericol din cauza unui șofer băut
Două persoane au ajuns la spital, luni seara, după un accident rutier produs pe DN 76, în localitatea Luncoiu de Sus. Coliziunea a avut loc în jurul orei 20:30, când un șofer de 55 de ani, aflat sub influența alcoolului (1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat), a ieșit cu autoturismul din curtea unui imobil fără să acorde prioritate unui autocamion. Impactul a avariat ambele vehicule și a împins autocamionul în afara carosabilului, unde a lovit gardul unui imobil.
„În seara de 22 septembrie 2025, la ora 20:30, Poliția Municipiului Brad a fost informată prin apel la SNUAU 112 despre un accident rutier produs în localitatea Luncoiu de Sus, pe DN 76. Conform apelului, două autovehicule au fost implicate într-o coliziune, iar în urma impactului, două persoane au fost rănite.
Polițiștii Formațiunii Rutiere Brad și cei ai Secției de Poliție Rurală Crișcior, alături de un tehnician criminalist, s-au deplasat rapid la fața locului. Din primele cercetări, a reieșit că accidentul s-a produs în momentul în care un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din Brad, a ieșit din curtea unui imobilul din localitatea Luncoiu de Sus și a pătruns pe DN 76 fără a acorda prioritate unui autocamion care circula din direcția Brad – Deva.
Conducătorul autocamionului, un bărbat de 34 de ani, din Oradea, a încercat să evite impactul frontal virând spre dreapta, iar coliziunea s-a produs pe partea stânga spate a autocamionului, iar autoturismul a fost avariat pe partea stânga față. În urma impactului, autocamionul a ieșit de pe carosabil, lovind gardul unui imobil.
Testările efectuate cu aparatul etilometru au indicat faptul că șoferul autoturismului se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de 1,33 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În schimb, șoferul autocamionului a avut valoarea 0,00 mg/l. Ambii conducători auto au fost supuși recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
În urma accidentului, cei doi șoferi au suferit răni ușoare, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul”, precizează sursa citată.
sursa foto: arhivă

