ACTUALITATECOMUNITATEPompieri

Impact pe Autostrada A1. Trei persoane, printre care o minoră, rănite

Din primele informații primite de la salvatorii ajunși la fața locului, impactul s-a produs între două autovehicule în care se aflau 9 persoane. Trei dintre acestea au fost rănite, printre care și o minoră de 14 ani, care a necesitat descarcerare. Potrivit ISU Hunedoara, unul dintre vehicule ar fi suferit o defecțiune tehnică, iar pasagerii se aflau în afara mașinii în momentul impactului.

„Echipaje de pompieri ale Detașamentului Orăștie au intervenit la un accident rutier care s-a produs, în această seară, pe Autostrada A1, sensul de mers Orăștie – Deva, la kilometrul 340.
În evenimentul rutier au fost implicate 2 autovehicule: o dubă în care se aflau 6 persoane și o autoutilitară cu 3 persoane, inclusiv conducătorul auto. În momentul impactului, cele 3 persoane din autoutilitară se aflau în afara acesteia, în urma unei defecțiuni tehnice a autovehiculului, astfel că nu au fost afectate în urma coliziunii.
Toate persoanele implicate în accident au fost evaluate medical. Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea a 3 persoane aflate în dubă: o minoră în vârstă de 14 ani, conștientă, dar pentru care a fost nevoie de descarcerare, o persoană cu traumatism și o a treia persoană, care a suferit răni ușoare și a refuzat transportul la spital.
Salvatorii au acționat cu o autospecială de intervenție echipată cu modul de descarcerare, cu o ambulanță SMURD, la fața locului fiind direcționate și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Cele 2 victime care au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate au fost transportate la spitalul din Deva.
De asemenea, pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, dar și pentru curățarea părții  carosabile”, precizează ISU Hunedoara.