Administrația Bazinală de Apă Mureș verifică lucrările executate pe Râul Sibișel

Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Mureș pun în siguranță râul Sibișel. 29.411 de lei este suma alocată pentru expertiza tehnică pentru obiectivul de investiții „Regularizare râu Sibișel în zona localităților Sânpetru, Săcel ,Bărăștii Hațegului, Sântămărie-Orlea”.

Scopul expertizei îl constituie verificarea capacităților executate și evidențierea lor pe un plan de situație și compararea cu planul de situație inițial proiectat, stabilirea eventualelor măsuri de intervenție necesare punerii în siguranță a lucrărilor executate posibil afectate de viituri, astfel încât să îndeplinească scopul pentru care au fost executate, și anume acela de apărare împotriva inundațiilor.

Malul râului Sibișel din zonele sus menționate este surpat pe mai multe porțiuni în urma unor viituri care au avut loc. Astfel, cei de la Apele Române vor să pună în siguranță râul.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *