Alcool la volan în Deva și Călan, polițiștii au deschis dosare penale
Polițiștii de la Rutieră au intervenit la Deva și Călan, unde doi șoferi aflați sub influența alcoolului au provocat accidente rutiere. În ambele cazuri, autoritățile au întocmit dosare penale și au luat măsuri pentru documentarea incidentelor.
Pe 21 noiembrie, un bărbat de 56 de ani, din Sântuhalm, a intrat cu mașina în parapetul sensului giratoriu de pe Calea Zarandului din Deva, având 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice și reținut pentru 24 de ore.
Totodată, IPJ Hunedoara informează că, pe 22 noiembrie, un șofer de 69 de ani, din Călan, a acroșat un autoturism parcat pe strada Avram Iancu, rezultând 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

