E scris în stele – luni, 29 septembrie 2025
Aspectul astral principal al zilei este redat de cuadratura Lunii de pe Săgetător cu planeta Saturn, în retrogradare, de pe
Read MoreAspectul astral principal al zilei este redat de cuadratura Lunii de pe Săgetător cu planeta Saturn, în retrogradare, de pe
Read MoreLUNI, 22 SEPTEMBRIE 2025 Declarațiile lui Donald Trump au tot mai mare damf de OTV. Vă mai amintiți de OTV,
Read MoreUnghiul astrologic principal al zilei este redat de cuadratura Lunii de pe Săgetător cu planeta Venus de pe Fecioară. Acest
Read MorePolițiștii hunedoreni au fost prezenți în mijlocul elevilor cu ocazia evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, desfășurat la Colegiul Național „Decebal” din
Read MorePrezenţa astrologică majoră a acestei zile este evidenţiată de opoziţia Lunii de pe Săgetător cu planeta Uranus, în retrogradare, de
Read MoreAgenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că fermierii au depus 1.941 de cereri de finanţare în valoare 10.668.885 de
Read MoreÎn municipiul Deva va avea loc evenimentul educativ-sportiv ciclist ,,O altă generație”, ediția a XIII-a, organizat de către Clubul Sportiv
Read MoreUn lot de salată cu icre de crap a fost retras de la vânzare din supermarketurile Kaufland, din cauză că
Read MoreAsociația Zi de BINE a încheiat prima ediție a programului NOline, un proiect unic, dedicat dependențelor comportamentale și, mai exact,
Read MoreZiua Mondială a Contracepției, celebrată anual pe 26 septembrie la nivel global, are ca obiectiv creșterea gradului de conştientizare și
Read MoreUnghiul astrologic determinant al zilei este înfăţişat de trigonul Lunii de pe Scorpion cu planeta Jupiter de pe Rac. Această
Read MorePoliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în data de 25 septembrie a.c., ora 11:00, de către o femeie cu privire
Read More