ACTUALITATECOMUNITATETRAFIC RUTIER

Autostrada A1: Secțiunea Margina – Holdea, stadiu de 56%. Constructorii forțează ritmul pentru finalizarea „tunelurilor pentru urși”

Lucrările pe segmentul de 9,13 kilometri dintre Margina și Holdea, singura porțiune lipsă din autostrada care leagă Sibiul de granița cu Ungaria, avansează într-un ritm susținut. În prezent, stadiul fizic al șantierului a ajuns la 56%, conform datelor furnizate de autorități.

Asocierea de constructori români și bosniaci (UMB Spedition – EuroAsfalt) a mobilizat în zonă un efectiv de 330 de muncitori și 85 de utilaje, cu scopul de a respecta termenul de execuție strâns.

Progrese majore la nivelul tunelurilor

Proiectul este unul complex din punct de vedere tehnic, deoarece include galerii lungi menite să asigure trecerea faunei sălbatice.

În ceea ce privește tunelul 1, excavările și lucrările de torcretare sunt finalizate în ambele galerii. Galeria de pe calea 2 are o lungime de 415 metri, iar cea de pe calea 1 măsoară 367,5 metri. Fundațiile boltei întoarse sunt gata, iar hidroizolația a fost montată pe porțiuni semnificative (340 m, respectiv 324 m). În prezent, galeria de pe sensul Nădlac – Sibiu (calea 2) poate fi deja traversată cu mașina.

În cazul tunelului 2, acesta reprezintă provocarea principală a șantierului. Până acum, s-au excavat 930 de metri din galeria căii 2 (lungime totală 1.985 m) și 1.144 de metri din galeria căii 1 (lungime totală 1.825 m).

Pentru a accelera procesul, constructorul va deschide un nou punct de acces în galeria sensului Sibiu – Nădlac și va organiza activitatea în 8 puncte de lucru simultane.

Infrastructură și finanțare

Pe lângă progresele din subteran, a fost finalizată platforma unde va funcționa fabrica de grinzi. Aceste elemente de beton vor fi montate ulterior pe podurile și viaductele din cadrul proiectului.

Contractul are o valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA) și beneficiază de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Termenul asumat pentru finalizarea lucrărilor este sfârșitul acestui an.

În momentul în care secțiunea Margina-Holdea va fi deschisă, se va putea circula neîntrerupt pe autostradă, de la Boița la Nădlac, pe o distanță de peste 360 km”, a declarat Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.

Această conexiune va elimina ultimul „dop” de trafic de pe principala magistrală rutieră care leagă centrul României de Europa de Vest.

 

Monika BACIU