ACTUALITATECOMUNITATEEDUCAȚIE

Balul Bobocilor 2025 la Liceul de Arte „Sigismund Toduță”: Talent, tradiție și emoție pe Scena Casei de Cultură din Deva

Vineri seara, pe scena Casei de Cultură transformată în localitatea Nibiru, concursul „Miss Boboc 2025” a debutat surprinzător: un grup de „paparazzi” a intrat pe scenă, în timp ce pancarda Beach Please a fost acoperită cu graffiti și redenumită Nibiru, stațiunea turistică fictivă creată de elevi pentru bal. Conceptul în sine îi aparține lui Selly și reprezintă un proiect de stațiune turistică ce urmează să fie construită pe litoralul românesc, între Tuzla și Costinești, sub coordonarea vedetei și a altor antreprenori.

După momentul de început,  pe scena au urcat prezentatorii evenimentului, Bianca Hărăguș și Antoniu Bârla, elevi în clasa terminală a Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, care și-au asumat și nume de scenă: Smără și Selly. Cu o siguranță de sine remarcabilă, cei doi au intrat în rolul de prezentatori cu aplomb, stăpânind atmosfera și dialogul cu publicul ca niște adevărați profesioniști, dovedind că emoțiile nu le-au fost deloc un obstacol.

După acest moment, scena a continuat cu gimnastica aerobică, executată de elevele Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva, oferind un start spectaculos.

Ulterior, perechile de boboci și-au făcut intrarea pe scena Nibiru, fiecare reprezentând câte o vedetă celebră și combinând talentul cu originalitatea și carisma.

Lista bobocilor și vedetele pe care le-au reprezentat în concurs:

  • Victor Manuelescu & Paula Onea – Oscar / Eva Timuș

  • David Băltărețu & Daria Beluș – Rareș Mariș / Nicole Cherry

  • Rares Koronka & Ioana Lovin – Eminem / Rihanna

  • Cosmin Bruzan & Antonia Ciobanu – Nicolae Guță / Narcisa

  • David Pîrvulețu & Sandy Furnică – Rava / Delia

  • Luca Curtean & Vivian Ristea – Killa Fonic / Irina Rimes

  • Ionuț Stanciu & Andra Gligor – Alex Velea / Antonia

Astfel, Nibiru a devenit pentru o seară locul unde arta, libertatea și distracția s-au întâlnit, iar imaginația bobocilor a dat viață unei experiențe pline de emoție.

Prima probă a fost dansul, în care cele șapte perechi au interpretat mai multe genuri. Bobocii s-au descurcat admirabil, reușind să execute și pași dificili cu multă energie și coordonare.

Între proba de dans și cea de cultură generală, scena a fost animată de Alex Petrenchi, elev de clasa a IX-a din cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță”. Fiecare acord la chitara electronică a fost trăit și armonizat cu o stăpânire tehnică impresionantă, lăsând impresia că mai are foarte puțin de învățat, deși este doar în clasa a IX-a.

Proba de cultură generală nu a dat bătăi de cap perechilor de boboci, iar publicul a remarcat că întrebările au fost mai ușoare decât în edițiile anterioare sau la alte licee.

După proba de cultură generală, a urmat proba de talente, unde creativitatea bobocilor a explodat. Publicul a putut savura interpretări vocale și instrumentale, inclusiv cântec popular, coregrafii originale de dans, momente teatrale jucate cu naturalețe și chiar o expoziție de grafică urbană.

Fiecare moment a evidențiat energia, originalitatea și talentul liceului de arte, făcând diferența în fața juraților.

După proba de talente, scena Casei de Cultură – redenumită pentru seara de vineri Nibiru – s-a umplut de energie debordantă. Trupa de dans Rewild a captivat publicul, fiecare mișcare fiind surprinsă de camerele telefoanelor spectatorilor, transformând momentul într-un adevărat spectacol vizual și muzical.

Până la deliberarea câștigătorilor, scena a fost animată de trupa deveană The Story, din care face parte și prezentatoarea balului, talentata Bianca Hărăguș. Formată în mare parte din elevi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță”, trupa include și un fost elev, chitarist în prezent proaspăt absolvent al Conservatorului din Cluj. Publicul a fost captivat de interpretările muzicale impresionante, Bianca strălucind la voce și clape. The Story este cunoscută pe Spotify și YouTube, unde își împărtășește muzica pop -rock și jazz cu publicul larg.

A sosit momentul anunțării câștigătorilor. După evaluarea juriului și voturile primite pe Instagram pentru prezentările concurenților, locul III a mers la Andra Gligor și Ionuț Stanciu, locul II la Daria Beluș și David Băltărețu, iar premiile de popularitate au revenit lui Sandy Furnică și David Pîrvulețu.

Trofeul Miss & Mister Boboc a fost câștigat de Rareș Koronka și Ioana Lovin, care au intrat în personajele unor piese de teatru. Publicul, în sală și prin voturile online, i-a susținut pe toți concurenții, încheind seara cu aplauze și energie.

Balul Bobocilor din acest an a fost o adevărată sărbătoare a talentului, pasiunii și autenticității tinerilor de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță”. Prin cântec, joc și port popular, elevii au dat viață tradiției liceului, oferind momente pline de emoție și frumusețe. Fiecare apariție a fost prețioasă, dovadă că, dacă își vor urma cu perseverență drumul artistic, viitorul lor este unul promițător.

„Evenimentul nu ar fi fost posibil fără implicarea profesorilor și a organizatorilor, cărora le mulțumim pentru sprijin, răbdare și dedicare! Aplauze!”, încheie prezentatorii.

Balul rămâne, astfel, o amintire de neuitat și un început al unei frumoase călătorii artistice pe care bobocii o vor descoperi, pas cu pas, în următorii patru ani de liceu – ani ai formării, ai descoperirii de sine și ai consolidării unor prietenii și experiențe care le vor marca viața.