Alimente bogate în antioxidanţi şi moduri prin care să le introduci în dieta ta
Cu ajutorul antioxidanţilor, corpul întârzie îmbătrânirea celulară şi reduce, în acelaşi timp, efectele toxice ale radicalilor liberi. De aceea, specialiştii
Read MoreCu ajutorul antioxidanţilor, corpul întârzie îmbătrânirea celulară şi reduce, în acelaşi timp, efectele toxice ale radicalilor liberi. De aceea, specialiştii
Read MorePiața locală a vinului a însumat aproximativ 1,8 miliarde lei în 2019, scăderea fiind de 11,4% față de 2018, iar
Read MoreConstructorul a finalizat lucrările de execuție pentru modernizarea terenului sintetic nr. 2 din incinta Stadionului Municipal Deva. Avem un teren
Read MoreDeva are încă o parcare rezidențială, în centrul orașului. Am finalizat amenajarea parcării de pe Bulevardul Decebal, zona Palatului Administrativ.
Read MoreAm recepționat astăzi lucrările finale de modernizare a drumului de legătură între strada Vulcan și strada Coziei din municipiul Deva.
Read MoreAm finalizat lucrările de modernizare a străzii Vâlcele din satul Cristur și am făcut recepția finală. Strada a fost proiectată
Read MoreAstăzi a avut loc la Instituția Prefectului – Județul Hunedoara înmânarea Certificatelor doveditoare pentru senatorii și deputații hunedoreni aleși în
Read MorePentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție
Read MorePrimăria Municipiului Deva a plătit, marți, 15 decembrie 2020, suma de 86.934 de lei reprezentând drepturi – pentru luna noiembrie
Read MoreAm luat act, cu stupoare, de poziția absolut penibilă a președintelui în retragere a PSD Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, referitor
Read MoreEchipele de reparații execută lucrări și la strada Zenit din municipiul Deva – zona Zăvoi. Aici au fost finalizate lucrările
Read MoreAm demarat în luna noiembrie 2020, o nouă investiție în satul Cristur care aparține de municipiul Deva – amenajarea trotuarelor
Read More