Moții s-au întâlnit cu istoria, la Dupăpiatră
Moții s-au întâlnit cu istoria, la Dupăpiatră, comuna Buceș. Manifestarea aflată la cea de-a 45-a ediție este dedicată cinstirii eroilor
Citeste...Moții s-au întâlnit cu istoria, la Dupăpiatră, comuna Buceș. Manifestarea aflată la cea de-a 45-a ediție este dedicată cinstirii eroilor
Citeste...Sute de persoane au participat la tradiţionalul „Bal al Ciobanilor”. De la întâlnirea tradiţională nu au lipsit tocana de miel,
Citeste...Lidia Goia (PNL) este noul consilier local al municipiului Deva. Mandatul a fost validat astăzi. Lidia Goia a intrat în
Citeste...Din cauza condiţiilor meteo deosebite (furtună, rafale de vânt puternic cu aspect de vijelie) ce s-au declanșat ieri, începând cu
Citeste...Peste 9.400 de intervenţii au avut echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, potrivit bilanţului instituţiei pe primele șase luni
Citeste...Viceprimarul Răzvan Mareș continuă seria audiențelor în aer liber. Iniţiativa are rolul de a reduce timpul de soluţionare a problemelor
Citeste...Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 6 iulie, ora 17.00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle
Citeste...Șobolan umblând nestingherit prin curtea Pediatriei Deva, pe lângă un copil. Filmulețul a fost realizat de un devean, Florin Luca,
Citeste...Luna iulie a fost aleasă, la nivel național, pentru derularea unei campanii de informare a populaţiei despre efectele nocive ale
Citeste...Creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Petru și Pavel, ocrotitori ai celor din penitenciare. În Calendarul popular, ziua Sfinţilor Petru şi
Citeste...Municipiul Petroşani va avea, în curând, un cinematograf, unde vor putea fi vizionate filme 3 D. Cinematograful este proiectat după
Citeste...Absolvenții clasei a 12-a au susținut astăzi cea de-a treia probă scrisă a examenului de Bacalaureat, proba obligatorie a profilului.
Citeste...