Caz grav la Hațeg: Un bărbat de 35 de ani a fost reținut pentru viol asupra unui copil
În această dimineață, polițiștii de la IPJ Hunedoara au transmis printr-un comunicat că un bărbat de 35 de ani din Hațeg a fost reținut, fiind suspectat de agresiune sexuală asupra unei copile de 11 ani. Ancheta a fost declanșată din oficiu, iar suspectul urmează să fie prezentat procurorilor pentru luarea măsurilor legale.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor (având ca și persoană vătămată o minoră în vârstă de 11 ani).
În urma administrării probatoriului, față de cel bănuit de comiterea faptei, un bărbat de 35 de ani, din orașul Hațeg, polițiștii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore.
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și ulterior să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, în vederea dispunerii măsurilor legale”, precizează sursa citată.

