ACTUALITATE

DGASPC Hunedoara scoate la concurs 12 posturi

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de execuție, vacante. Sunt 12 posturi scoase la concurs. Se caută psihologi, educatori, asistenți sociali și logopezi.

Astfel, se caută:

Psiholog, grad practicant, în cadrul:

Serviciul management de caz pentru servicii de tip familial, asistenți maternali profesioniști – 1 post vacant.

Serviciul adopții și postadopții – 1 post vacant.

Rețeaua de case familiale pentru copii cu dizabilități Hunedoara – 1 post vacant.

  • studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specializarea psihologie;
  • atestat de liberă practică, pe treapta de specializare practicant, cu specialitatea psihologie clinică;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 1 an.

Psiholog, grad practicant, în cadrul:

Centrul de zi de recuperare pentru copii, telefonul copilului Deva – 1 post vacant.

Serviciul evaluare inițială, intervenție în regim de urgență, telefonul copilului și violență domestică – 1 post vacant.

  • studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specializarea psihologie;
  • atestat de liberă practică, pe treapta de specializare practicant autonom, cu specialitatea psihologie clinică;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 1 an

Psiholog, grad practicant, în cadrul:

Compartimentul pentru sprijinirea victimelor infracțiunilor – 1 post vacant.

  • studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specializarea psihologie;
  • atestat de liberă practică, pe treapta de specializare practicant, cu specialitatea psihologie clinică/psihoterapie;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 1 an.

Asistent social, grad practicant în cadrul:

Compartimentul pentru sprijinirea victimelor infracțiunilor – 1 post vacant

studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specializarea asistență socială sau teologie- asistență socială;

aviz de exercitare a profesiei de asistent social având treapta de competență practicant;

vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 1 an.

Asistent social, grad debutant, în cadrul:

Rețeaua de case familiale Orăștie -1 post vacant.

Centrul de zi de recuperare pentru copii, telefonul copilului Deva (Echipa mobilă) -1 post vacant.

  • studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specializarea asistență socială sau teologie- asistență socială;
  • aviz de exercitare a profesiei de asistent social având treapta de competență debutant sau adeverință eliberată de Colegiul Național al Asistenților Sociali care atestă obținerea treptei de competență profesională pentru gradul debutant;
  • nu necesită vechime.

Educator în cadrul:

Rețeaua de case familiale Orăștie – 2 posturi vacante.

  • studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • certificat de absolvire program de formare psihopedagogică/certificat de absolvire a DPPD;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 6 luni.

Logoped în cadrul:

Centrul de zi de recuperare pentru copii, telefonul copilului Deva -1 post vacant.

  • studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specializarea psihologie sau psihopedagogie specială;
  • atestat de liberă practică în una din specialitățile: psihologie clinică/psihopedagogie specială;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 6 luni.

Psiholog, grad stagiar, în cadrul:

Centrul de zi de recuperare pentru copii, telefonul copilului Deva (Telefonul copilului) -1 post vacant.

  • studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specializarea psihologie;
  • atestat de liberă practică în una din specialitățile: psihologie dinică/consiliere psihologică/psihoterapie;
  • nu necesită vechime.

5 iulie este data la care va avea loc proba scrisă, urmând ca apoi să se stabilească data și ora interviului.

 

Monika BACIU