ACTUALITATECOMUNITATEINFRACȚIUNI

Doi bărbați prinși cu armă de vânătoare fără autorizație

Doi bărbați din județul Alba, de 50 și 79 de ani, au fost surprinși în flagrant de polițiștii hunedoreni în timp ce desfășurau activități de vânătoare ilegală în zona „Piatra Varului”, fără a deține autorizație. Arma letală găsită asupra lor a fost indisponibilizată, iar potrivit oamenilor legii de la IPJ Hunedoara, pe numele celor doi a fost deschis un dosar penal pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

„În cursul zilei de 25 august 2025, polițiștii Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor Secției de Poliție Rurală Orăștie, au identificat în flagrant delict, în zona ,,Piatra Varului”, doi bărbați care desfășurau activități specifice vânătorii, fără a deține o autorizație de vânătoare valabilă emisă de gestionarul fondului cinegetic.
Cei doi bărbați, în vârstă de 50 de ani și, respectiv de 79 de ani, din județul Alba, aveau asupra lor o armă letală lungă pe care bărbatul de 79 de ani o deținea legal, armă pe care a încredințat-o și bărbatului de 50 de ani, care a purtat-o fără drept.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor și au indisponibilizat arma găsită asupra celor doi, în vederea continuării cercetărilor” se precizează în comunicatul primit de la IPJ Hunedoara.

 

 

 

sursa foto: arhivă