Doi „clienți” din zona Bradului, au fost depistați că făceau cumpărături fără să plătească
Polițiștii din Municipiul Brad au reținut pentru 24 de ore prezumtivii autori ai unor fapte de furt din incinta unor societăți comerciale din localitate.
Potrivit probatoriului administrat în cauză, un tânăr de 23 de ani, din comuna Ribița, împreună cu un bărbat de 37 de ani, din municipiul Brad, sunt bănuiți că ar fi sustras, în data de 04 mai a.c., mai multe bunuri de pe rafturile unor societăți comerciale din Brad, fără a le achita la casa de marcat.
În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, în data de 30 mai a.c., s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de cele două persoane.
Ulterior, cei doi bărbați au fost prezentați instanței, care a dispus continuarea cercetările în stare de libertate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei.
IPJ Hunedoara

