Două persoane au ajuns la spital, în urma unui accident în care au fost implicate trei mașini
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc în această dimineața în localitatea Ciopea. Două persoane au fost rănite și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la spitalul din Hațeg. La fața locului au intervenit pompierii de la Totești și Baru, care au asigurat zona, au prevenit riscul de incendiu și au curățat carosabilul pentru reluarea în siguranță a circulației.
„În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, pompierii de la Punctul de lucru Totești și de la Garda de Intervenție Baru au intervenit în localitatea Ciopea, unde a avut loc un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate trei autoturisme, rezultând rănirea a două persoane.
Cele două victime au fost asistate medical la locul intervenției și ulterior au fost transportate la spitalul din Hațeg pentru investigații suplimentare.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri și au acționat pentru sablarea carosabilului”, precizează ISU Hunedoara.

