Drumul către Marea Unire în ”Ipostaze hunedorene din epopeea unității românești”

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Serviciul Județean Hunedoara al Arhivelor Naționale, vă invită la vernisajul expoziției Ipostaze hunedorene din epopeea unității românești: 1918, care va avea loc  Luni, 26 noiembrie 2018, ora 12,00, Sala Șemineului, Palatul Magna Curia.

Evenimentul se înscrie în programul manifestărilor pe care Muzeul Civilizației Dacice și Romane le-a dedicat, pe tot parcursul anului 2018, celebrării Centenarului Marii Uniri.

Încheierea Primului Război Mondial și înfăptuirea Marii Uniri reprezintă evenimente istorice cruciale trăite de români în anul 1918. Desfășurată pe cele două coordonate, expoziția marchează contribuția hunedorenilor la aceste momente istorice unice, aducând în atenția publicului atât personalități din rândul elitelor, cât și eroi modești, până acum anonimi. Cei pe care îi cunoaștem cu prilejul acestei expoziții au povești de viață reprezentative pentru majoritatea românilor transilvăneni care au trăit experiența Primului Război Mondial sau au avut bucuria de a fi parte din excepționalul eveniment istoric al Marii Uniri.

Drumul către Marea Unire, trecând prin Marele Război, este urmărit prin intermediul documentelor, fotografiilor vechi, decorațiilor, armelor, uniformelor sau amintirilor hunedorenilor care au participat la evenimentele de acum o sută de ani, surse istorice remarcabile cu ajutorul cărora avem privilegiul de a recupera o fărâmă din istoria evenimentelor din preajma Marii Uniri, menționează organizatorul evenimentului, d-na Georgeta Deju, Șef Secția de Istorie și Artă a MCDR Deva.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 26 noiembrie 2018 – 31 martie 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *