ACTUALITATEHOROSCOP

E scris în stele – sâmbătă, 28 iunie 2025

Aspectul astrologic marcant al zilei este oferit de trigonul lui Mercur de pe Leu cu Saturn de pe Berbec. Poziţionarea planetară discutată ne va spori toate calităţile care ţin de: seriozitate, statornicie, responsabilitate, încredere de sine, adaptabilitate, tact şi ingeniozitate. Este o zi potrivită astral pentru a ne dedica unor acțiuni, activităţi şi sarcini ce necesită exersarea și exercitarea productivă, eficientă şi constantă a atenţiei şi a răbdării în beneficiul unor importante proiecte de ordin practic sau pragmatic.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Astrele indică o zi favorabilă în ipostaze ce ţin de dragoste, dar şi de relaţia cu cei mici din familie. Vă veţi prezenta și cumva mai răbdători şi mult mai consecvenţi în acțiuni.

 

TAUR: Vi se pot ivi unele ipostaze, legate mai ales de casă şi de familie, ce vă pot oferi mai multe linişte şi împlinire sufletească. Dacă veţi da dovadă de tact şi de spirit strategic, puteți ,,lovi” viguros în uneltirile duşmanilor secreţi!

 

GEMENI: Veţi da dovadă de o gândire profundă şi altruistă! Comunicarea cu cei din jur se va realiza într-un mod eficient. Puteţi câştiga şi prietenia unei persoane decente şi influente.

 

RAC: Vi se relevă o zi destul de prielnică pentru discuții productive legate de bani și de alte valori. În carieră, mulţumită unor tatonări şi acţiuni mai vechi, veţi putea repurta o victorie frumoasă!

 

LEU: Veţi fi mai relaxaţi, împliniţi şi liniştiţi. Veţi afişa o atitudine sentimentală şi protectivă faţă de cei din jur. Totodată, se mai arată seriozitate şi onestitate în raporturile cu străinii ori cu alte persoane din afara ţării.

 

FECIOARĂ: O persoană isteaţă vă va oferi suportul său într-un mod discret şi altruist. Totodată, în planul cheltuielilor, ar fi recomandabil să încercaţi să fiţi ceva mai moderaţi și economi.

 

BALANŢĂ: Astrele indică o zi destul de avantajoasă pentru întâlniri şi activități legate de prieteni ori de amici. Veţi avea parte și de o zi cu ipostaze cumva mai serioase alături de persoana iubită.

 

SCORPION: În această zi vi se relevă mai multă cooperare şi înţelegere în chestiuni ce ţin de mediul profesional. La locul de muncă vă veţi arăta uşor mai sobri, mai responsabili şi cu mult mai mult tact.

 

SĂGETĂTOR: Veți dispune de o judecată sănătoasă, rezonabilă şi armonioasă! Veți avea parte de succes și în treburi ce ţin de călătorii şi de străinătate. Veţi fi şi mai mândri de copii ori de reuşitele acestora.

 

CAPRICORN: Astrele preconizează că puteți avea parte de un ajutor material! Se mai prezintă şi o reechilibrare emoţională de bun augur. În plus, în chestiuni familiale, veţi reliefa un comportament responsabil, dârz şi stăruitor!

 

VĂRSĂTOR: Vi se arată o zi mai caldă şi armonioasă în plan sentimental. Înţelegerile cu cei din jur au şanse mari să fie onorate! În iubire vi se relevă o stabilizare a trăirilor afective.

 

PEŞTI: Veţi avea parte de o zi mai pozitivă în chestiuni ce ţin de starea generală de sănătate. În plan material, graţie unor eforturi din trecut, se pot evidenţia unele ocazii deosebite de câştig!

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, însă omul mereu dispune!

 

Andrei SORA