ACTUALITATECOMUNITATEPompieri

Trafic rutier blocat la ieșirea din Deva, în urma unui accident cu două victime

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, la ieșirea din municipiul Deva, unde un autoturism s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un utilaj agricol cu remorcă.

„În urma accidentului rutier au fost identificate două victime, șoferul autoturismului, care a primit îngrijiri medicale la fața locului, și un bărbat aflat în remorca utilajului agricol, care a fost transportat la Spitalul din Deva pentru investigații suplimentare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, adăugând că, pentru această misiune, au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar traficul rutier în zonă este temporar blocat.