In memoriam IOAN BUDAI-DELEANU, la bicentenarul morții sale (1820-2020)

Luni, 24 august 2020, se împlinesc 200 de ani de la moartea cărturarului de origine hunedoreană IOAN BUDAI-DELEANU, consacrat ca scriitor, poet, istoric, filolog, lingvist și jurist, ilustru corifeu al „Școlii Ardelene”. Această comemorare constituie un prilej oportun pentru reamintirea sintetică a vieții și operei sale, o biografie mai puțin cunoscută publicului larg.

Fiul cel mare al popii din Cigmău
Inscripția memorială de pe clădirea școlii din Cigmău

Ioan Budai-Deleanu a văzut lumina zilei, în urmă cu 260 de ani, la 6 ianuarie 1760, în satul Cigmău, din Ținutul Orăștiei, localitate integrată, în prezent, teritoriului administrativ al orașului Geoagiu. Era întâiul născut printre cei zece copii ai preotului greco-catolic Solomon Budai. Casa în care a venit pe lume și a copilărit viitorul autor al „Țiganiadei” s-a năruit, mai demult. Din acel edificiu părintesc, nu au mai rămas decât câteva pietre din temelie, însă, la numai câțiva metri, pe zidul școlii din localitatea natală, pe o placă de marmură albă, se poate citi inscripția: „În acest loc s-a aflat casa în care s-a născut poetul Ion Budai-Deleanu…”.

Deși, de-a lungul vremii, data nașterii cărturarului a reprezentat un subiect controversat, avansându-se mai multe ipoteze (1760, 1763, 1767), fapt este că, în registrele din arhiva Colegiului „Sancta Barbara” din Viena, unde Ioan Budai-Deleanu a fost student, este consemnată drept dată oficială a nașterii ziua de 6 ianuarie 1760.

Stirpea nobilă a familiei Budai

Genealogia familiei sale avea rădăcini nobile, așa cum o arăta un frate mai tânăr al poetului, în testamentul său: „După tradiție, adică cele auzite de la părinți, familia noastră cu policra (porecla – n.n.) «Buda» se trage de la familia nemeșilor Buda, care este în varmeghia (comitatul -.n.) Hunedoarei cu ioszagu (proprietate – n.n.) înzestrată”.

Cu toate că, originile familiei Budai nu au fost pe deplin clarificate în istoria literaturii, recent, noi am descoperit în documentele de arhivă un posibil înaintaș al eruditului cărturar Ioan Budai-Deleanu: este vorba despre „nemeșul” Andrei Buda din Mânerău, de pe Domeniul Cetății Hunedoara, care, la anul 1662, și-a răscumpărat eliberarea din iobăgie, pentru ca, în anul 1677, să ajungă la demnitatea de vicejude al Curții domeniului Hunedoara!

Fragment din „Urbariul Domeniului Hunedoarei de la 1681-1682” care îl atestă pe vicejudele Andrei Buda de Mânerău, un înaintaș al familiei Budai

De asemenea, un alt înaintaș ar fi putut proveni chiar din proximitatea Cigmăului, de la Pișchinți (comuna Romos), locul de naștere al „vlădicului român” Iosif Budai, ajuns Mitropolit al Ardealului, între 1680-1682.

Cu toate acestea, izvoarele documentare păstrate în Arhivele de Stat ale Austriei de la Viena îl pomenesc pe un bunic al lui Ioan Budai-Deleanu, despre care se menționează că a fost înnobilat, deoarece „a sărit în ajutorul oamenilor săraci, în timpul uneia dintre epidemiile de ciumă”, care a bântuit Transilvania, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Vedere asupra satului Cigmău
Ucenicia cărții, de la Ceasloavele din Cigmău, la școlile din „Mica Romă”, Blajul

Ioan Budai-Deleanu a urmat cursurile elementare, la școala confesională din satul natal, Cigmău, învățând carte de la tatăl său, parohul Solomon Budai.

Între 1772-1777, junele Budai „alias Deleanu” a studiat la vestitele școli greco-catolice ale Blajului, unde a dobândit și primele noțiuni de poetică, alături de temeinice cunoștințe de limba latină. De menționat că l-a avut profesor, la disciplina Retorică, pe Ignatie Darabant, viitorul Episcop de Oradea, iar printre colegi, pe Samuil Vulcan (ajuns episcop la Oradea) și pe Efrem Klein, vărul lui Samuil Micu-Klein.

Blajul cu școlile sale, unde a ucenicit Ioan Budai Deleanu
În Viena imperială, „valsând” între filosofie și teologie
Episcopul orădean Samuil Vulcan a fost colegul de gimnaziu al lui Ioan Budai Delean

În 1777, la șaptesprezece ani împliniți, după absolvirea cu rezultate eminente a gimnaziului blăjean, fără a avea vreun sprijin financiar deosebit, tânărul „Budai Ioannes Valachus Hunyadiensis, Pauper” („Ioan Budai, român hunedorean, sărac”) și-a îndreptat pașii către înaltele școli din capitala Imperiului Habsburgic, înscriindu-se la Facultatea de Filosofie a Universității din Viena, pe care a și absolvit-o, în numai doi ani. Lipsit de vreun ajutor din partea familiei (mai avea 9 frați și surori mai mici, acasă), el și-a dat seama că își putea asigura, fără griji, șederea la Viena. Astfel, a cerut înmatricularea ca „alumn” la Seminarul Greco-Catolic „Sancta Barbara”, unde era primit ca bursier la Teologie, în primăvara anului 1778. Aici, îi va fi avut drept colegi, pe compatrioții Samuil Micu-Klein, Samuil Vulcan și Ioan Para din Silvașul hațegan, acesta din urmă contribuind la redactarea „Supplex Libellus Valachorum”. Și tot atunci, i-a cunoscut pe Petru Maior și Gheorghe Șincai, veritabilii corifei ai „Școlii Ardelene”.

Anii studenției lui Ioan Budai-Deleanu în metropola imperială, respectiv perioada 1777-1783, s-au aflat sub semnul reformelor iluministe promovate de către împărații Maria Theresia și Iosif al II-lea. Încă de atunci, s-a vădit a fi înzestrat cu vocația de lexicograf, deoarece el a devenit un „adunător de cuvinte”, proiectând un lexicon românesc-nemțesc. Între 1778-1779, Budai a audiat cursul de „Științe politice” și „Știința statului”, ținute de vestitul profesor Joseph von Sonnenfels, fostul mentor al Împăratului Iosif al II-lea. Și, tot în mediul universitar, a aprofundat cursuri pluridisciplinare de: fizică, matematică, istorie, numismatică, arheologie, heraldică, genealogie, statistică, geografie, estetică, hermeneutică, drept.

Biserica și clădirea fostului colegiu „Sancta Barbara” din Viena
Posibilul chip al lui Ioan Budai Deleanu, pictat pe iconostasul Bisericii „Sancta Barbara” din Viena

Chiar dacă, până acum, s-a admis că „nu s-a putut găsi un portret fizic al autorului «Țiganiadei»”, cercetări recente avansează ipoteza „existenței chipului de tinerețe” al lui Ioan Budai-Deleanu, din timpul studiilor la Viena. Mai precis, înfățișarea tânărului de doar 20 de ani s-ar afla pictată de către Efrem Klein (fostul coleg de la Blaj), pe isconostasul Bisericii „Sfânta Barbara”, „ascunzându-se” în icoana Sfântului Apostol Ioan, cunoscut fiind faptul că pictorul se folosise de modele reale pentru reprezentarea sfinților.

Un „rebel” profesor și prefect de studii la Blaj

În vara anului 1783, fără a-și încheia studiile, dar pentru a „evita” cariera de teolog, Johannes Buday părăsea temporar Viena, întorcându-se în Ardeal, la Blaj. În seminarul teologic din „Mica Romă”, a servit ca profesor și „praefectus studiorum” (prefect de studii), pentru scurtă vreme, până în 1784. Acest amănunt biografic ne este vădit chiar de el însuși, în „Epistolie închinătoare” la „Țiganiada”, în care îi reamintește amicului său Petru Maior, de perioada când slujiseră împreună, în Mănăstirea basilitană a Blajului, când Budai își delecta prietenul cu „multe cântări din ceteră”. Alte mărturii ale trecerii sale prin Blaj sunt însemnările de donație aplicate pe câteva cărți, dăruite bibliotecii seminarului, în vara anului 1784, pe care s-a iscălit: „…de la Ioann Deleanu, Prefectul învățiaturii…” sau „Dono datus Seminario Balasfalvensi a Ioanne Deleanu Studior Pr. mp”.

Însă, contextul politico-social premergător izbucnirii Răscoalei lui Horea, precum și sentimentele naționale pe care tânărul profesor le nutrea, urmau să-i aducă repercusiuni neplăcute. Peste timp, un urmaș mai îndepărtat al său, respectiv Nicolae Lazăr Crâsnicu, mărturisea că auzise de la cei bătrâni, despre Ioan Budai: „Până să plece în Galiția, venea acasă de la Blaj, unde era profesor de liceu… Într-o zi, au venit jandarmii aici, la Cigmău, și i-au făcut percheziție. I-au luat toate hârtiile și le-au pus în cerceafuri, iar servitorii satului le-au scos la «Groapa Popii» și le-au dat foc. A apucat să scrie o grămadă de poezii, dar în zadar. Era un păr pădureț, la marginea satului, și o groapă lângă el, acolo le-au ars. Lui tată-său îi era frică să nu-l omoare. A fost și arestat,… cred că l-or fi ținut vreo zi, două”.

Indiferent care vor fi fost cauzele deziluziilor sale, către sfârșitul toamnei anului 1784, Ioan Budai-Deleanu a luat decizia de a părăsi Blajul. La hotărârea sa, au contribuit și convingerile nonconformiste, seculare, iluministe, ceea ce îl adusese într-o postură divergentă cu episcopul Ioan Bob.

Aspect din Viena sfârșitului de secol XVIII
Din nou, în „capitala valsului”

Între anii 1784-1787, îl regăsim pe „Johann Delian einen Wallachen aus Siebenbürgen” în „cetatea marii culturi europene”, Viena, unde a îndeplinit slujba de psalt (paracliser) al Bisericii „Sfânta Barbara”. Acum, a încercat să-și publice dicționarul german-român și român-german, semn că manuscrisul finalizat scăpase de flăcările mistuitoare. Cei trei ani ai sejurului vienez i-au favorizat noi contacte, dar și apariția unor volume de traduceri. Atunci, l-a cunoscut pe tânărul bucovinean Vasile Balș, om cultivat și ambițios, remarcat de împăratul Iosif al II-lea și numit, de către monarh, funcționar la Consiliul Aulic de Război. Balș l-a angajat pe Ioan Budai, în funcția de copist la cancelaria sa, context în care a tradus un „manual pentru învățători” destinat Bucovinei. De asemenea, în această perioadă, s-a remarcat ca traducător al legilor oficiale austriece în limba română, precum: „Codul de procedură civilă” („Rânduiala judecătorească de obște”), „Codul civil” („Carte de obște care cuprinde în sine toate pravilele cetățenești”), „Codul penal” („Pravila de obște asupra faptelor rele și pedepsirea lor”). În intervalul 1784-1786, „concipistul cu ziua” Budai a urmat cursurile de Drept ale Universității, netezindu-și calea către magistratură.

Ioan Budai-Deleanu și Franc-Masoneria !?
Joseph von Sonnenfels, mentorul franc-mason al lui Ioan Budai Deleanu

Tânărul hunedorean Ioan Budai-Deleanu, ex-teolog și slujbaș de cancelarie, s-a poziționat, într-un fel sau altul, în proximitatea Franc-Masoneriei vieneze, de la care a adoptat noile idei și atitudini ale Iluminismului iozefinist. În sprijinul acestei supoziții, vine și existența, în biblioteca sa personală, a unui volum cuprinzând lucrările „Conventului general de la Wilhelmsbad, din 1782, al Ordinului Masonic al Strictei Observanțe (Templiere)”, în care s-a încercat fuziunea „Ordinului Illuminaților” cu Franc-Masoneria. Pe această filieră bibliografică, hunedoreanul Ioan Budai-Deleanu s-a familiarizat cu însuși scopul universalist propus de „Illuminatenorden”, respectiv acela de „…a uni, în virtutea unui interes superior și printr-o legătură durabilă, pe toți oamenii, de pe întreg pământul, din toate clasele (sociale), de toate religiile, indiferent de opiniile și pasiunile lor…”. De altfel, Budai fusese studentul remarcabil al lui Joseph von Sonnenfels, membru marcant al „Ordinului Illuminaților”, sub pseudonimul „Fabio”, dar și în Loja Franc-Masonă vieneză „Adevărata Concordie”, al cărei Mare Maestru Venerabil nu era altul decât mineralogul cu afinități hunedorene Ignaz von Born, sfetnic al împăratului (tatăl acestuia era unul dintre proprietarii minelor de aur de la Săcărâmb).

Revista masonică „Journal fur Freymaurer”

Totodată, la cancelaria Consiliului Aulic de Război, Budai era coleg cu Joseph Holzmeister, membru al lojei vieneze și care îl recomandase, spre inițiere, pe compozitorul Joseph Haydn. La rândul său, chiar superiorul și amicul lui Budai, concipistul bucovinean Vasile Balș, era și el membru al Franc-Masoneriei. De asemenea, publicația acestei loji, intitulată „Journal für Freymaurer”, a reprezentat unul dintre izvoarele de formare intelectuală a lui Ioan Budai-Deleanu. În concluzie, deși a dovedit un interes aplicat pentru doctrina Franc-Masonică, atât prin lecturi, cât și prin contacte cu persoane din rândul „Frăției”, nu se poate afirma cu certitudine că el ar fi fost inițiat, ci mai degrabă, a avut calitatea de „mason fără șorț”, un om al cărții și al ideilor, care s-a apropiat de masoni pentru temele și conceptele lor, în spiritul veacului modernizator, pe care le-a adoptat și transfigurat în scrierile sale.

Împlinirea unui destin, ca om al legii respectat și cărturar reputat, la Liov, în Galiția

O cotitură majoră în destinul cărturarului a reprezentat-o părăsirea Vienei și stabilirea, în anul 1787, la Lemberg (Liov, Lvov), capitala provinciei imperiale Galiția, unde a obținut, prin concurs, postul de secretar juridic al Tribunalului provincial – „Tabula Regia”. Mai mult de jumătate din viața sa (1787-1820) a petrecut-o pe aceste meleaguri. Doar pentru un scurt periplu (1790-1791), a revenit în Ardeal, și aceasta în conexiune cu redactarea celebrului „Supplex Libellus Valachorum”. Din 1796, s-a consacrat în magistratura Liovului, în calitate de consilier – judecător al Curții de Apel, demnitate pe care a onorat-o pentru tot restul vieții. În anul 1806, a fost numit şi asesor de tribunal pentru cauzele miniere. Totodată, a îndeplinit și funcțiunile de secretar şi consilier al Adunării Nobililor – „Forum Nobilium” din Liov.

Vedere din Liov, capitala Galiției, unde Ioan Budai și-a petrecut mai mult de jumătate din viață

A fost căsătorit cu fiica unei familii de armeni galițieni – Marianna Mikolajewicz, având trei copii – două fete și un băiat.

Ioan Budai-Deleanu a elaborat numeroase lucrări, din domenii precum: dreptul, pedagogia, istoria, etnografia, lingvistica și literatura, dar și traducerea unor opere legislative și literare. Din opera sa prodigioasă, amintim: epopeea eroi-comică „Țiganiada”, poemul satiric „Trei Viteji”, „Temeiurile gramaticii românești”, „Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești”, „Teoria ortografiei românești cu litere latinești”, „Lexicon românesc-nemțesc și nemțesc-românesc alcătuit de Ioan Budai, chesaro-crăiescul sfetnic la județul nemeșilor din Livău”, „Carte trebuincioasă pentru dascălii școalelor de jos”, „De originibus populorum Transylvaniae” – „Despre originea popoarelor din Transilvania”, „Rânduiala judecătorească de obște”, „Codul penal” şi „Codul civil”.

La capătul zbuciumatei sale vieți, în data de 9 iulie 1820, cu numai câteva săptămâni înainte să închidă ochii pentru totdeauna, cărturarul a fost înnobilat, cu titlul „de Cigmău” („von Csikmo”).

Hunedoreanul Ioan Budai Deleanu a trecut la Domnul, acum 200 de ani, departe de casă, la Liov, în ziua de 24 august 1820, la vârsta de doar 60 de ani, fiind înmormântat în cimitirul „Cmentarz Lyczakowski”.

 

Însă, pe toată durata vieții sale, după cum o mărturisea singur, a fost mistuit de dorul față de meleagurile natale: „Nu-mi pot scoate din inimă dorul ţării în care m-am născut. Și, măcar trăiesc aici, în prisos de toate, totuşi spre fericirea deplină, patria-mi lipseşte”.

Partea veche a necropolei Cmentarz Lyczakowski din Liov, unde a fost înmormântat cărturarul hunedorean Ioan Budai Deleanu

 

Dorin PETRESC

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *